monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Clujul va avea noi centre de vaccinare. Locuitorii din Cluj-Napoca se pot înscrie mai repede în etapa a 3-a

Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat azi, 9 martie, că vor fi deschise noi centre de vaccinare în municipiile în care se înregistrează o rată de infectare peste 4,5 la mia de locuitori.

Clujul va avea noi centre de vaccinare. Locuitorii din Cluj-Napoca se pot înscrie mai repede în etapa a 3-a

 

 


Valeriu Gheorghiță a explicat că acestea urmează să fie deschise zilele următoare. Printre municipiile vizate intră și Cluj-Napoca, Alba Iulia, Brașov.

„În aceste localităţi va fi posibilă programarea inclusiv a persoanelor din etapa a III-a, direct în platforma de programare. Deschiderea posibilităţii de programare a persoanelor din etapa a III-a pentru judeţele care au municipii cu rată de incidenţă cumulată a cazurilor mai mare de 4,5 la mie. Vă prezint care sunt aceste municipii, respectiv judeţe: vorbim de judeţul Alba cu Municipiul Alba Iulia, Timiş cu Municipiul Timişoara, judeţul Braşov cu Municipiul Braşov şi localitatea Sânpetru, judeţul Maramureş cu localitatea Baia Mare, judeţul Sălaj cu Municipiul Zalău, Hunedoara cu Municipiul Petroşani, judeţul Cluj cu Municipiul Cluj Napoca şi judeţul Giurgiu cu Municipiul Giurgiu. În aceste localităţi menţionate va fi posibilă programarea inclusiv a persoanelor din etapa a III-a direct în platforma de programare, conform criteriilor de care fiecare persoană aparţine. (...) Vor mai fi deschise în următoarele zile în aceste municipii centre noi de vaccinare, unde vom distribui vaccinul de la compania Oxford AstraZeneca", a explicat Valeriu Gheorghiţă pentru Agerpres.


El a afirmat că numărul de centre care urmează să fie deschise va fi variabil, în funcţie de spaţiile disponibile la nivelul fiecărui municipiu şi de resursa umană.

„Numărul de centre este variabil, în funcţie de spaţiile disponibile la nivelul fiecărui municipiu şi de resursa umană pe care fiecare municipiu o oare disponibilă, ţinând cont că acest demers se face foarte rapid şi nu avem un timp suficient de pregătire pentru a beneficia de această perioadă în care putem să distribuim cu prioritate vaccinuri în municipiile afectate. De ce am ales această rată de incidenţă de 4,5? În primul rând, după cum ştim, peste o rată de incidenţă de 3 la o mie de locuitori localitatea respectivă intră în scenariul roşu şi din acest punct de vedere se impun anumite restricţii care sunt hotărâte prin decizii şi hotărâri ale CNSU. La o rată de incidenţă de peste 6 localitatea respectivă intră în carantină şi are criterii de carantinare, iar noi ne dorim ca de la 4,5 rată de incidenţă să putem interveni din punct de vedere medical prin accelerarea campaniei de vaccinare în localităţile afectate", a mai susţinut medicul militar. 

Articol scris de Sarah Gherman.