monitorulcj.ro Menu
Sănătate

O nouă tranșă de vaccinuri Pfizer BioNTech ajung la Cluj. Peste 200.000 de doze vor fi distribuite în toată țara

O nouă tranșă de vaccinuri Pfizer BioNTech este așteptată luni, 8 martie, în România.

O nouă tranșă de vaccinuri Pfizer BioNTech ajung în România. Peste 200.000 de doze vor fi distribuite în toată țara

 

 


O nouă tranşă de vaccin de la Pfizer BioNTech constând în 224.640 doze va sosi luni, 8 martie, în România, vaccinurile urmând a fi livrată pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara, informează un comunicat difuzat de către Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19.

 


Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.

Conform sursei citate, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, dozele fiind distribuite, după cum urmează:


- Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 63.180 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Braşov: 26.910 doze;


- Centrul Regional de Depozitare Cluj: 29.250 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 25.740 doze;


- Centrul Regional de Depozitare Craiova: 24.570 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 29.250 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 25.740 doze.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti, menţionează sursa citată.

Conform calendarului de livrare, următoarea tranşă de vaccin ar urma sa fie adusă în România luni, 15 martie, iar la acest moment se aşteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare, se mai arată în comunicatul CNCAV.

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, săptămânal, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei