monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Un clujean a repornit inima soției sale: „Am luat-o în brațe, după care am început manevrele de prim ajutor” VIDEO

Un clujean i-a salvat viața soției sale care a intrat în stop cardio-respirator, prin efectuarea manevrelor de prim ajutor.

Un clujean a repornit inima soției sale:

 

 


Un medic din Cluj, Paul Oargă, a stat de vorbă cu un clujean care i-a repornit inima soției sale, intrată în stop cardio-respirator. Acesta este un exemplu concret în care manevrele de prim ajutor salvează vieți.

 


„Domnul Flore e un om departe de a fi simplu. E un om care a început manevrele de resuscitare atunci când inima soției sale s-a oprit. Și-a dat seama că inima s-a oprit și a început manevrele de prim ajutor”, a spus medicul despre clujean.

Mulți pacienți ajung să aibă un final tragic deoarece că puțină lume știe să efectueze manevrele de resuscitare în momentele critice. Momentul în care ajunge echipajul de salvare ar putea fi prea târziu.


„Domnul Flore”, precum l-a numit medicul, se afla într-o situație critică, în care viața soției sale depindea de el. Deși nu știa cum ar trebui să acorde primul ajutor a încercat să facă tot ce poate.

„Eram în panică și nu am realizat. Eu nu știam să îi acord primul ajutor, să îi fac resuscitare. A fost un moment tragic, dar nu m-am lăsat. Asta e important. De obicei sunt mai milos, dar am avut o putere în mine atunci. Mi-am spus în gând că trebuie neapărat să o salvez. Ea nu mai știe nimic”, a spus clujeanul.


„Primul ajutor salvează vieți”

Soția domnului Flore a început să se simtă slăbită în momentul în care s-a întors acasă de la piață: „În ziua aceea am fost plecată la piață și am ajuns acasă seara. De atunci am simțit că nu sunt bine. Îmi amintesc că m-am pus în pat și le-am zis fiicei mele și soțului că nu mă simt bine”, povestește femeia.

Clujeanul a acționat prompt. Când a văzut că starea de sănătate a soției se agravează a rugat-o pe fiică să sune la urgențe, timp în care el a început să acorde primul ajutor, cât de bine știa:


„S-a pus pe pat și când am venit de la bucătărie, unde i-am făcut ceai, și-a dat capul într-o parte. Atunci am realizat. Eram cu fiica și i-am spus să sune repede la 112 că e o problemă cu maică-sa. Fiica a sunat repede. Soția și-a încrestat foarte tare dinții, nu am putut să-i desfac. Am luat-o în brațe și m-am gândit să nu o pun pe pat din cauza arcurilor și nu pot să-i fac bine respirație. Am întins-o pe covor, era moartă. Nu mai arăta niciun semn. Am început să îi fac masaj cardiac, am pus mâinile pe piept și i-am zis fiicei mele să sune iar la 112. I-am pus mâinile pe piept și am apăsat-o des și foarte tare. Mi-a fost frică să nu îi rup ceva. După un minut a început să facă un geamăt. I-am spus fiicei «cred că e salvată».”

Medicii l-au surprins pe domnul Flore în timp ce acorda primul ajutor, după care au intervenit:

„A venit echipajul și eu apăsam pe piept. Au venit medicii de la SMURD și eu în continuare îi făceam masajul. I-au pus un tub de oxigen, după care o mască ce avea un balon cu care au făcut ventilație. Au dat două șocuri electrice. Au avut o ventuză pe care i-au pus-o pe piept”, a explicat clujeanul.

Șansele de supraviețuire la o victima a unui stop cardiorespirator scade cu 10-12% pe minut. În cazul în care cei prezenți acordă primul ajutor, șansele victimei cresc de 3-4%. „Ceea ce ați făcut dumneavoastră sunt aproape convins că i-ați salvat viața”, i-a spus medicul domnului Flore.