monitorulcj.ro Menu
Sănătate

A zecea tranșă de vaccin anti-COVID Pfizer ajunge la Cluj

Încă 23.400 de doze de vaccin anti-COVID Pfizer ajung luni pe Aeroportul Cluj.

A zecea tranșă de vaccin anti-COVID Pfizer ajunge la Cluj

 

 


Cea de a zecea tranşă de vaccin de la Pfizer/BioNTech, care constă în 201.240 doze de vaccin, va sosi luni în România, pe cale aeriană. Potrivit unui comunicat de presă al Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV), dozele vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.

 


„Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă”, afirmă CNCAV.

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, dozele fiind distribuite după cum urmează:


- Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 59.670 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Braşov: 23.400 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Cluj: 23.400 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 23.400 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Craiova: 24.570 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 23.400 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 23.400 doze.

Peste un milion de doze produse de Pfizer au fost folosite în România

Conform aceleiaşi surse, în centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.


„Conform calendarului de livrare, următoarea tranşă de vaccin ar urma sa fie adusă în România luni, 1 martie, iar la acest moment se aşteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare. În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, săptămânal, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei”, afirmă CNCAV.

Până la acest moment, în ţara noastră s-au recepţionat 1.308.509 de doze de la Pfizer/BioNTech şi au fost administrate 1.220.088 de doze persoanelor înscrise la vaccinare.


CITEȘTE ȘI

Valeriu Gheorghiță a anunțat când începe etapa a 3-a de vaccinare în România