monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Incendiu la Spitalul CFR din Cluj-Napoca. Pacienţii au fost evacuaţi de urgenţă

Un incendiu minor a izbucnit în această dimineaţă la Spitalul CFR din Cluj-Napoca, fiind evacuaţi trei bolnavi.

Incendiu  la Spitalul CFR din Cluj-Napoca. Pacienţii au fost evacuaţi de urgenţă

 

 


Din primele informaţii oferite de ISU Cluj, se pare că incendiul de la Spitalul CFR din Cluj-Napoca a pornit din cauza unui scurtcircuit produs într-o toaletă. Pompierii au reuşit să stingă focul după doar câteva minute, fiind nevoiţi să evacueze trei bolnavi. Toaleta se afla în zona secţiei de interne şi deservea mai multe saloane.

România a trecut în această lună printr-o adevărată tragedie după ce secţia de ATI a Spitalului din Piatra Neamţ a luat foc şi 10 dintre bolnavii internaţi au murit în noaptea respectivă. Ulterior, alţi doi bolnavi s-au stins la spitalele unde au fost transferaţi, iar un medic este în stare gravă după ce a încercat să salveze pacienții.