monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Carantină în Cluj-Napoca? Prefect: „Dacă nu limităm la maxim deplasările și interacțiunea socială, nu putem evita carantina”

Situația s-a agravat în mod accelerat în municipiul Cluj-Napoca, dar am ajuns atât de departe încât să fie posibilă carantinarea?

Carantină în Cluj-Napoca? Prefect: „Dacă nu limităm la maxim deplasările și interacțiunea socială, nu putem evita carantina”

 

 


Prefectul Clujul, Mircea Abrudean, a transmis luni, 9 noiembrie, că nu este exclusă luarea deciziei de carantinare a municipiului Cluj-Napoca. Ba chiar a spus ca este o posibilitate.

 


În fiecare zi este evaluată situația, iar această nu pare să se îmbunătățească. Carantinarea orașului nu este o decizie ușoară, fiindcă există numeroși factori de luat în calcul.

„Legat de posibilitatea carantinarii municipiului Cluj-Napoca, vedem evoluția cifrelor în următoarele zile, monitorizam zilnic toți indicatorii din analiza de risc realizată de DSP și vom analiza când se va impune, daca va fi cazul. In evaluarea pe care o facem, ținem cont de mai multi factori: Nr teste zilnice, Nr decese, Nr paturi ATI disponibile, capacitate medicala de răspuns. De asemenea, ținem cont de măsurile deja luate și de faptul că efectul acestora se poate observa intr o perioada mai lunga de timp, precum și de faptul că prin HG 935/2020 au fost impuse noi restricții”, a transmis prefectul.


Mircea Abrudean mai trage un semnal de alarmă, spunând că dacă nu se vor respecta regulile impuse prin lege, este imposibil de evitat o carantină zonală la Cluj-Napoca.

„Toată lumea trebuie să înțeleagă că dacă nu limităm la maxim deplasările și interacțiunea socială, daca nu respectam întocmai regulile sanitare, în ritmul actual de creștere, nu vom putea evita carantinarea, care este o măsură extremă. Noi ca autorități facem tot posibilul sa nu ajungem la carantină, dar avem nevoie de ajutorul cetățenilor, altfel efortul tuturor este în zadar”, a adăugat prefectul.