Sănătate
Un tânăr polițist a fost omorât de COVID19. Colegii au transmis un mesaj emoționant
Un polițist de doar 36 de ani a pierdut lupta cu coronavirus. Colegii din Corpul Național al Polițiștilor au transmis condoleanțe familiei îndurerate.
După ce, în urmă cu doar câteva zile, un polițist de 34 de ani, fără comorbidități, din Brașov, a fost răpus de COVID-19, Corpul Național al Polițiștilor a informat cu privire la un nou deces, al unui polițist de 36 de ani din Gorj.
Polițiștii au transmis condolanțe familiei acestuia:
„După ce la sfârșitul săptămânii trecute am aflat de decesul colegului nostru, de 34 de ani, de la Brașov, azi am aflat că un alt coleg, de 36 de ani, de la IPJ Gorj a fost răpus de COVID.
Suntem profund îndurerați de această veste. Colegul nostru Cristian Zanfira, Zane cum îi spuneau toți, era un om care își dorea să ajute pe toată lumea, un bun prieten și camarad. A plecat prea devreme, lăsând în urmă numai tristețe și durere. Nu îl vom uita și promitem că vom fi alături permanent de familia lui! Sincere condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace”, a transmis Corpul Național al Polițiștilor.
Aminitm că, joi, un poliţist de 34 de ani din Braşov a murit după ce a fost diagnosticat cu COVID-19. Reprezentanţii IPJ Braşov au confirmat decesul tânărului poliţist.
Poliţistul Marian Godină, coleg cu poliţistul decedat în cadrul IPJ Braşov, a anunţat că poliţistul nu avea comorbidităţi. Ionuţ Hanganu, şeful Biroului Investigaţii Criminale de la Poliţia Transporturi Braşov a murit de COVID-19 la 34 de ani. Poliţistul era internat la Spitalul Judeţean din Braşov şi a murit joi dimineaţa în jurul orei 4.00.
CITEȘTE ȘI
Un polițist de 34 de ani, infectat cu COVID19, a murit