Sănătate
Săvădisla și Sâncraiu rămân în scenariu roșu pentru încă 14 zile
Două comune din județul Cluj își prelungesc perioada în care se aplică măsurile de prevenție pentru localitățile din scenariu roșu, cu încă 14 zile. Situația nu s-a îmbunătățit.
Perioda de 14 zile de scenariu roșu în care se aflau comunele Săvădisla și Sâncraiu (din cauza incidenței mare de cazuri de COVID-19), a expirat.
Cu toate acestea, situația fiind tot una gravă, cele două comune clujene vor rămâne în scenariu roșu pentru încă 14 zile.
Măsurile de protecție împotriva COVID-19 vor rămâne aceleași.
Măsuri pentru localitățile care trec de 3 cazuri de COVID-19 la mie
-Toate școlile trec pe scenariul 3 de funcționare - cu predare exclusiv online
-Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile deschise
-Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă
-Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturi alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă. SE PERMITE prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice care nu se consumă în spațiile respective
-Activitatea restaurantelor și cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar persoanelor cazate în cadrul acestor unități. SE PERMITE prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice care nu se consumă în spațiile respective
-Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spații special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minim 2 metri înre mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă. Dacă sunt familii diferite și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară
-Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci
-Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocuri de noroc este interzisă.
CITEȘTE ȘI:
CARANTINĂ de joi noaptea! CJSU anunță ce măsuri vor fi luate
Raed Arafat, ordin către spitale:„Toți pacienți aduși de ambulanțe vor fi acceptați”