monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Șefii DSP-urilor vor primi salarii cu 40% mărite. Salariu COLOSAL pentru șeful de la Cluj

Salariile șefilor DSP vor crește

Șefii DSP-urilor vor beneficia de salarii majorate în următoare perioadă, conform unui anunț făcut de Nelu Tătaru.

 

 


Directorii de la Direcţiile de Sănătate Publică vor primi cu 40% mai mult în starea de alertă, iar la DSP va fi detaşat masiv personal de medicină şcolară, a anunţat ministrul Sănătăţii.

 


DSP a fost instituția cea mai contestată de la începutul pandemiei de Covid-19, însă cu toate astea salariile vor fi majorate cu 40% la salariul de bază pentru directorul executiv şi directorilor executivi adjuncţi, deci conducerii din DSP-uri.

Șefii de la DSP, salarii colosale

 Mihai Moisescu, șeful DSP Cluj, are un venit de 11.335 de lei, iar după creșterea cu 40% el va încasa peste 15.000 de lei lunar. Totuși, deși Moisescu ocupă o funcție cheie în actualul context, prezența lui a fost una rară de la începutul pandemiei.


Pe lângă șefii DSP, vor fi recompensați și medicii epidemiologi cu un spor de 30%.Direcția Sanitară Publică va primi personal suplimentar în următoarea perioadă după ce ani la rând nu au fost scoase la concurs posturi pentru medici epidemiologi.

Acum, aceşti doctori vor trebui să treacă printr-o perioadă de instruire, pentru că munca unui epidemiolog, mai ales în contextul actual, este una amplă, având în vedere anchetele epidemiologice care se fac în cazul persoanelor depistate pozitiv.


CITEȘTE ȘI:

27 de persoane confirmate astăzi cu coronavirus, în județul Cluj

 


 

Focar infecție cu COVID-19 la Centrul de Dializă! DSP a început ancheta epidemiologică