monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Apel disperat al unui diabetolog clujean: „Lăsați-ne să ne facem meseria cât putem de bine!”

Apel disperat al unui diabetolog clujean: „Lăsați-ne să ne facem meseria cât putem de bine!”

Doctorul diabetolog clujean Mădălina Indrie a lansat un mesaj în lupta pentru protejarea pacienților cu diabet, foarte expuși la infecția cu temutul COVID-19.

În contextul pandemiei de coronavirus și a stării de urgență, este imperios necesar și urgent să protejăm populația cu risc crescut – vârstnicii și cei cu boli asociate multiple (cardiovasculare, respiratorii, oncologice sau cu diabet) – și să îi ținem în casă, spune dr. Mădălina Indrie.

Potrivit medicului nutriționist și diabetolog, pacienții cronici din ambulatoarele de specialitate (diabet, cardiologie, pneumologie etc.) sunt în proporție de 90% pacienți vârstnici, cu patologie multiplă – exact categoria cu risc vital în fața COVID-19.


„Este critic să îi ținem acasă și să asigurăm continuarea tratamentului cronic!”, avertizează doctorul, care amintește că se poate realiza și prin telefon consultația, iar rețeta se poate elibera prin e-mail pacientului, ori trimisă direct farmaciei.

Se cer măsuri pentru a ușura munca medicilor

„Solicităm două măsuri simple, foarte eficiente, fără cheltuieli suplimentare, atât pentru ambulatorul de specialitate, cât și pentru medicina de familie!”, este apelul disperat al dr. Mădălina Indrie. Mai întâi, aceasta cere să poată fi efectuate serviciile medicale și elibera rețete pacienților cronici, fără cardul de sănătate.


Apoi, medicul solicită să poată fi eliberate tratamente și pentru pacienții din alte județe. „Avem pacienți care până acum erau obligați să ia tratamentul de la o farmacie din același județ cu medicul. Este nevoie să se ridice această restricție, să poată lua tratamtentul de la cea mai apropiată farmacie!”, este de părere Mădălina Indrie.

De precizat că CNAS (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate) a remis un comunicat în data de 16 martie, apărut în Monitorul Oficial, care reglementează acordarea serviciilor medicale pe timpul stării de urgență. Cu toate acestea, dispozițiile nu sunt suficient de clare astfel încât să permită aplicarea solicitării de a renunța la cardurile de sănătate pentru pacienții cronici.


Bolnavilor li se spune să stea în casă, dar sunt purtați pe drumuri!

„Peste 90% din pacienții noștri cu diabet sunt în vârstă, cardiovasculari, cu patologie pulmonară, cu obezitate. Să-i scoți din casă acum ca să plimbe afurisitul de card la consult este cel mai puțin înțelept lucru! Li se transmite peste tot mesajul să stea în casă, însă bieții de ei sunt nevoiți să vină să-și ia tratamentele cronice”, avertizează dr. Mădălina Indrie.

Deși a solicitat un răspuns de la instituțiile abilitate – Casa de Asigurări de Sănătate a județului Cluj și Colegiul Medicilor – aceasta susține că nu a primit niciun răspuns, ci doar „mesaje verbale contradictorii și nimic oficial”.


„Unele Case Județene au avut mintea și curajul de a transmite mai departe medicilor o instrucțiune clară, se pot face consultații fără card. E vorba de Sibiu, Alba, Galați. Celelalte Case nu-și asumă nimic! (...) Suntem derutați, indignați, revoltați. Nu suntem juriști și nu înțelegem pe deplin și să ne asumăm interpretarea unui text de lege confuz. Nu știm ce să mai facem!”, a mai explicat medicul.

„Nu cerem bani, nu cerem echipamente, cerem să fim lăsați să ne facem meseria cât putem de bine acolo unde suntem fiecare!” – dr. Mădălina Indrie, diabetolog