monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Toate testele făcute la Cluj pentru depistarea coronavirusului sunt negative

Niciuna din probele trimise de la Cluj nu confirmă coronavirusul.

În cursul zilei de ieri, la nivelul Institutului de Boli Infecțioase din București și a centrelor regionale din Cluj-Napoca, Iași și Timișoara au fost analizate 12 probe. Toate având rezultat negativ.

În România este confirmat un singur caz de infectare cu virusul COVID – 19 (coronavirus), pentru restul persoanelor testate rezultatele analizelor fiind negative.


În acest moment, 182 de persoane se află în carantină, iar 8231 de persoane sunt monitorizate la domiciliu. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 135 de apeluri la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 (cele mai multe din București – 33) cu privire la Coronavirus.

În privinţa bărbatului depistat pozitiv cu virusul COVID – 19 (coronavirus) și aflat în carantină la Institutul Matei Balș din București, starea lui este bună. În continuare, el nu prezintă simptome caracteristice infectării cu respectivul virus, potrivit informării transmise de Grupul de Comunicare Strategică.