Sănătate
Primii pași pentru Spitalul Regional pentru Copii din Borhanci încep cu studii de mii de euro
În luna februarie, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, anunța construirea unui Spital Pediatric Monobloc în Borhanci, în locul cartierului de locuințe pentru tineri promis de primarul Emil Boc, proiect compromis de ani buni.
Consiliul Județean Cluj achiziționează servicii de întocmire a temei de proiectare și asigurare asistență tehnică pentru Spitalul Pediatric Monobloc Cluj. Valoarea estimată a contratului este de 112.700 lei fără TVA, iar banii vin din bugetul instituției.
Unitatea medicală ce se dorește a fi construită va avea un profil regional și va dispune de o capacitate de 700 de paturi, cu 200 mai mult comparativ cu cele existente în prezent.
Potrivit caietului de sarcini, tema de proiectare trebuie să cuprindă informații privind regimul juridic al terenului, particularități ale amplasamentului, relațiile cu zonele învecinate, surse de poluare existente în zonă, existența unor eventuale rețele edilitare care ar necesita relocare, descrierea obiectivului de investiții (caracteristici, parametri, nivel de echipare și de dotare, număr estimat de utilizatori, durata minimă de funcționare).
Durata maximă de realizare a temei de proiectare este de 30 de zile.
Cel care va pune până pe contract trebuie să facă dovada experienței similare, să mai fi proiectat construcții noi de spitale sau centre medicale finalizate cu proces verbal de recepție
“Una din prioritățile absolute ale Consiliului Județean o reprezintă edificarea unui Spital Pediatric Monobloc care să reunească în aceeași clădire toate secțiile Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca. Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca este un spital format din 15 secții și compartimente care totalizează 506 paturi. În momentul de față, acestea funcționează în nu mai puțin de 14 clădiri, dispersate pe întreg teritoriul municipiului Cluj-Napoca, cu toate inconvenientele și dezavantajele care decurg din această situație. Astfel, necesitatea dării în folosință, cât mai urgent, a unui Spital Pediatric Monobloc este justificată, în principal, de faptul că secțiile Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii își desfășoară activitatea în numeroase imobile situate la distanță mare unul de altul. Totodată, clădirile în cauză sunt vechi, într-o stare precară și o bună parte din ele revendicate, ceea ce face imposibilă repararea capitală și modernizarea lor”, transmite forul județean.
Consiliul Județean a identificat imobilul-teren unde se dorește construirea Spitalului Pediatric Monobloc.
Potrivit lui Tişe, viitorul spital este poziţionat între cele două centuri (centura Vâlcele-Apahida şi viitoarea centură metropolitană) cu acces la străzile Borhanci şi Sopor.
“Avem sprijinul domnului Boc. Acest teren va fi oferit cu titlu gratuit din domeniul public al municipiului în domeniul public al judeţului. Discutăm de 7 hectare de teren pe care Primărie le va pune la dispoziţie”, spunea în februarie Alin Tișe.
Tişe spune că viitorul spital va costa între 8 şi 10 milioane de euro.
“Intenţia noastră este de a construi acest spital în maxim 2 ani. Este o locaţie bună, într-o zonă de dezvoltare, ea va deveni parte componentă a oraşului în câţiva ani. Cele două centuri care vor deservi în perspectivă, una există, cea de-a doua va fi în câţiva ani, va face accesul facil la această locaţie. În paralel, este un proiect de lărgire a străzii Borhanci la patru benzi. Toate costurile vor fi suportate din banii Consiliului Judeţean”, a mai spus Tişe.
Reamintim că Primăria Cluj-Napoca a concesionat companiei Casarom un teren de 50 de hectare în zona Borhanci, iar în schimbul acestei concesiuni investitorul ar fi urmat să livreze municipalității 120 de locuințe sociale, 14 hectare de teren și ar fi viabilizat întregul teren. În 2008, Casarom trebuia să livreze primele locuinţe în Borhanci, dar acest lucru nu s-a întâmplat. În total, ar fi trebuit să se construiască 1.200 de locuinţe, birouri şi spaţii comerciale într-o investiţie de 90 de milioane de euro.
Anul trecut, Consiliul Judeţean Cluj a solicitat să preia construirea Spitalului Regional de Urgenţă.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, le-a replicat, reprezentanţilor Consiliul Judeţean Cluj, în legătură cu construirea din fondurile proprii a unui spital regional, insistând că acest proiect va fi făcut de către Guvernul României.
Pintea le-a cerut celor de la Consiliul Judeţean Cluj să se ocupe, în schimb, de spitalul de pediatrie pe care îl au în subordine, despre care spune că are "referinţe nu tocmai plăcute".