monitorulcj.ro Menu
Sănătate

SMURD Cluj revine cu a treia ediție de iarnă a Maratonului Resuscitării. Curs GRATUIT de prim ajutor

Un nou eveniment organizat de SMURD Cluj are loc duminică, 13 ianuarie 2019, între orele 12:00-20:00, la VIVO! Cluj Napoca (fostul Polus), în zona Food Court. Este vorba de a treia ediție a Maratonului Resuscitării – Winter Edition, un eveniment în care manevrele de prim ajutor, salvatoare de viață, sunt predate pentru o zi întreagă de către medicii și paramedicii de la SMURD Cluj.

Maratonul Resuscitării este un proiect inițiat de către medicii și paramedicii voluntari SMURD CLUJ cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj și al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj – Unitatea de Primiri Urgențe și își propune să vină în întâmpinarea nevoii de cunoaștere a manevrelor de resuscitare de bază de către toată lumea.

Clujenii sunt așteptați în număr mare după ce la prima ediție, în 2015, au participat 740 de persoane, iar în 2016 au fost instruite mai bine de 1450 de persoane.


În cazul unui stop cardio-respirator (SCR), suportul vital de bază câștigă minute importante în lupta cu viața, până la sosirea cadrelor medicale specializate. Studiile efectuate au demonstrat că persoanele cărora li se aplică rapid manevrele de resuscitare au cele mai mari șanse de recuperare după instalarea unui SCR. Pe de altă parte, victimele cărora nu li se acordă suportul vital bazal au șanse minime de a supraviețui în urma unui SCR.

„De ce sunt importante aceste manevre? Pentru că sunt salvatoare de vieți. Dacă ele sunt inițiate în primele minute, șansa victimei să supraviețuiască este crescută considerabil. Cu fiecare minut care trece și în care NU se fac manevre de resuscitare, șansele de supraviețuire scad DRAMATIC. În momentul în care se instalează stopul cardio-respirator, sângele nu mai circulă prin corp, deci nici creierul nu mai este perfuzat. Într-un interval de 5-6 minute, creierul va începe să moară. Oriunde te-ai afla în Cluj, nu ai cum să ajungi cu ambulanța în 5-6 minute. De aceea manevrele de resuscitare inițiate în primele 5 minute sunt VITALE, spune George Voicescu, coordonator Maratonul Resuscitării – SMURD Cluj.


Cursurile încep succesiv și se repetă pentru întreaga zi, iar cei ce doresc să participe pot veni la orice oră, fără a fi necesară înscrierea. Metoda de predare este una practică, în grupe de câte 2-5 cursanți, coordonați de 2 medici/paramedici SMURD, timpul mediu de predare fiind 20-25 minute. Manevrele sunt explicate si demonstrate cu manechinele specializate în față, iar cursanții vor exersa apoi prin simulare de situații reale, în final având și posibilitatea să pună întrebări, fiind o discuție deschisă cu voluntarii SMURD.

Tehnicile dobândite în cadrul evenimentului, pe lângă cele referitoare la siguranța salvatorului, recunoașterea urgenței și activarea sistemului de urgență, includ suportul vital de bază al adultului cu masajul cardiac extern, ventilațiile si dezobstrucția căilor aeriene, iar dacă se dorește aceste manevre sunt predate și în ceea ce privește suportul vital de bază pediatric (al copiilor) care diferă de cel al adultului.


Prin această inițiativă dorim să ne aliniem standardelor europene care presupun cunoașterea manoperelor de prim ajutor de către populația generală în totalitate dar și să răspundem solicitărilor legate de necesitatea învățării acelor manopere minime, care însă pot asigura supraviețuirea unei persoane aflate în stare critică.

Ceea ce își doresc medicii și paramedicii voluntari SMURD prin acest proiect este în primul rând să îi determine pe oameni să considere absolut normală ideea de a cunoaște tehnicile de executare a manevrelor de resuscitare. „Chiar dacă pașii sunt mici în această direcție și introducerea unor cursuri obligatorii de prim ajutor în școlile din România se lasă încă așteptată, în final totul se rezumă la ideea de a fi sigur că ai făcut tot ce ți-a stat în putință pentru a salva viața celui de lângă tine, fără a te întreba cum ar fi fost dacă ai fi putut face mai mult”, susține George Voicescu, coordonator Maratonul Resuscitării – SMURD Cluj.


Limba de predare principală este româna, dar se va asigura predare și în limbile engleză, franceză și maghiară.