Sănătate
Cine este Anca Mureşan, directorul Agenţiei Naţionale de Transplant? Medicul a stârnit vâlvă după ce şi-a publicat fluturaşul de salariu
Dr. Anca Mureșan de la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie prof. dr. Octavian Fodor Cluj-Napoca a fost numită, miercuri, director al Agenției Naționale de Transplant (ANT), în locul lui Radu Deac.
În urmă cu câteva luni, mai exact în luna aprilie, mediul Anca Mureşan stârnea dezbateri aprinse după ce şi-a publicat fluturaşul de salariu.
Gestul său a venit atunci în plin scandal legat de diminuarea salariilor pentru anumite categorii din sectorul medical. Prin publicarea fluturaşului de salariu, Anca Mureşan a arătat că leafa aproape i s-a dublat.
Anca Mureşan, medic primar chirurgie generală la Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie Octavian Fodor, şi-a postat pe Facebook fluturaşul de salariu pe luna martie, lună în care a încasat 11.242 de lei aproape cu 50% mai mult decât în luna precedentă.
"Aşa cum am spus, revin cu fluturaşul pe care l-am primit azi. Acesta este venitul meu net pe martie 2018, salariu plus o gardă suplimentară de sâmbătă. 11.242 de lei. Ţinând cont că am postat de curând că venitul meu pe luna trecută a fost de 6.065 lei, nu pot să nu spun că venitul meu aproape s-a dublat. Este un pas înainte, sunt încă multe de făcut şi corectat, însa nu putem fi ipocriţi şi să nu recunoaştem măririle acordate", a scris Anca Mureşan, alături de fotografia cu fluturaşul de salariu.
Ulterior, Mureşan a revenit cu o postare în care a precizat că nu e simpatizant PSD.
“Nu sunt simpatizant PSD... nu am fost și nu mă preocupă acest aspect. Prin postarea mea am dorit doar să risipesc haosul creat cu aceste măriri salariale atat de mult trâmbițate. Am fost mințiți de PSD, prin faptul că aceste măriri nu sunt așa cum s-a promis, salariul meu nu este de 3600€, de asemenea sunt colegi care nu au beneficiat de creșteri, ci de scăderi salariale, s-au promis spitale, dar nu le construiește nimeni...corupția roade din temelii acest sistem de prea multă vreme, nepermis de multă...Medicii au fost umiliți zeci de ani prin salariile jenante pe care le-au primit, drepturile lor au fost încălcate adeseori și frica a dominat totul...Nu pot vorbi în numele nimănui, pot spune doar că acum atât am primit eu, un medic care nu ia șpagă si pentru care aceasta mărire contează. Poate este iluzorie, poate în câteva luni nu vor mai fi bani de salarii sau euro va crește atat de mult încât nici nu vom mai simți aceste creșteri”, spune Mureşan.
Medicul clujean mai precizează că “sunt multe inechități salariale apărute odată cu aplicarea acestei legi, așa încât cred că bătălia trebuie continuată”.
“Sistemul sanitar românesc trebuie restructurat și reformat... nu trebuie să inventăm roata, avem destule modele în jurul nostru, trebuie doar să existe dorință. E nevoie stringentă de infrastructură în sănătate, e nevoie de medici onești, bine pregătiți și respectați...E nevoie de societatea civilă care să ne susțină, oamenii care să înțeleagă cu adevărat importanța și locul medicului în societate. Sunt încă multe de făcut, dar din păcate sunt prea numeroși cei care se lamentează doar pe FB, așteptând ca doar unii să acționeze... iar atunci când o fac... încep cârcotelile. Nu e ușor, nu e deloc confortabil, dar mi-am asumat aceast lucru și merg înainte”, mai spunea aceasta.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a semnat ordinul de numire a doctorului Alexandra Anca Mureşan în funcţia de director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant, informează miercuri MS.
„Se impune restructurarea Agenţiei Naţionale de Transplant, pentru buna funcţionare şi transparentizare a activităţii de transplant în România. Numirea de astăzi este un prim pas în acest sens. Am încredere că noul director executiv va reuşi să organizeze un sistem care să funcţioneze în condiţii optime, în beneficiul pacienţilor a căror viaţă depinde de efectuarea unui transplant. Mai mult, sperăm că nouă lege a transplantului va putea fi gata în cel mai scurt timp pentru consultare. Mi-am propus să continui să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru ca drama tânărului care a pierdut ieri lupta cu viaţa să nu se mai repete”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, citată în comunicat.
Printre atribuţiile directorului executiv al ANT se numără: reprezentarea Agenţiei în relaţiile cu organele statului, precum şi cu persoane fizice sau juridice din ţară şi din străinătate, aprobarea Regulamentului de ordine interioară şi normele privind disciplina tehnologică şi administrativă, acreditarea şi reacreditarea centrelor de transplant, autorizarea importului şi exportului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană destinate transplantării la om, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare, supravegherea sistemului de calitate, securitate sanitară şi trasabilitate a organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană destinate transplantării, în conformitate cu directivele şi recomandările Uniunii Europene.
Noul director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant, dr. Alexandra Anca Mureşan, este medic primar chirurgie generală din anul 2013. Până în prezent şi-a desfăşurat activitatea la Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „prof. dr. Octavian Fodor" din Cluj-Napoca. Este un bun cunoscător al proceselor de control al calităţii şi normelor legislative din domeniul sanitar.
Deputatul USR, Emanuel Ungureanu, vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate și Familie spune despre noul director al ANT că este un om integru și un bun cunoscător al sistemului sanitar.
„Ce știu eu despre Anca Mureșan sunt următoarele: nu este șpăgară, a fost un permanent ghimpe pentru șeful Clinicii Chirurgie 3, profesorul Iancu, un alt Lucan perfid și ticălos. Anca Mureșan este și un organizator foarte bun, fin cunoscător al sistemului sanitar. Înainte de orice, cei apropiați spun despre ea că este un om integru și hotărât. Îi doresc succes și o asigur de sprijinul meu total pentru reformarea sistemului de transplant, construirea unui cadru legislativ eficient prin noua Lege a Transplantului cu ajutorul căreia să salvăm cât mai multe vieți!”, a spus Emanuel Ungureanu.