monitorulcj.ro Menu
Sănătate

OMS recomandă respectarea schemelor naţionale de vaccinare

Vaccinarea împotriva bolilor transmisibile prevenibile prin vaccinare este esenţială pentru protejarea sănătăţii populaţiei, atenţionează Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Potrivit OMS, vaccinurile ajută organismul să-şi producă proprii anticorpi, asigurând cea mai eficientă metodă de apărare împotriva unor boli infecţioase grave, care pot cauza complicaţii severe şi pot conduce la deces.

Specialiştii OMS atrag atenţia că importanţa vaccinării este cu atât mai mare cu cât imunizarea fiecărei persoane prin vaccinare îi protejează de îmbolnăvire şi pe cei din jur, mai ales pe copiii mai mici de vârstă care încă nu pot fi vaccinaţi, pe copiii care sunt alergici la vaccin, pe cei care au un sistem imunitar slăbit.

Medicii spun că vaccinarea persoanelor din jurul copiilor care nu pot fi vaccinaţi este foarte importantă pentru protejarea acestora. Astfel, este prevenită apariţia epidemiilor, deoarece cei vaccinaţi nu se protejează numai pe ei de eventualele boli, ci şi pe cei din jur care din cauza vârstei sau a unor probleme de sănătate nu pot fi imunizaţi.

Totodată, specialiştii de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii spun că este important ca, în cazul în care nu au fost făcute la timp, vaccinurile neefectuate să fie recuperate pentru a obţine protecţia împotriva unor boli transmisibile care pun viaţa în pericol şi care pot fi prevenite prin vaccinare.

"Vaccinarea este singura metodă de combatere şi eradicare a multor boli transmisibile. Pentru copiii cu vârsta sub 5 ani există riscul să dezvolte complicaţii serioase şi chiar să moară. Este important să respectăm schemele naţionale de vaccinare pentru a asigura cea mai bună protecţie posibilă împotriva bolilor prevenibile prin vaccinare. Vaccinarea este metoda dovedită pentru controlul şi eliminarea bolilor infecţioase, iar prin vaccinare sunt evitate, anual, între 2 şi 3 milioane de decese la nivel mondial", a declarat dr. Miljana Grbic, şef al Biroului pentru România al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, potrivit unui comunicat remis presei.

Până în 2030, OMS îşi propune să ajute toate ţările să asigure servicii de calitate pentru imunizare, pentru prevenirea îmbolnăvirilor.

Prin vaccinare sunt evitate boli periculoase precum rujeola, tusea convulsivă, difteria, tetanosul şi poliomielita.