monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Punctele „nevralgice” din sistemul medical românesc, dezbătute la Conferinţa Promedica şi USM Alianţa Medicilor (P)

Punctele „nevralgice” din sistemul sanitar românesc, dezbătute la Conferinţa Promedica şi USM Alianţa Medicilor

Astăzi are loc la Cluj, conferinţa Promedica şi a Uniunii Sindicale a Medicilor „Alianţa Medicilor”.

La eveniment participă purtători de cuvânt din cadrul CNAS Cluj, CMR, procurori, avocați, medici, biologi, biochimiști și farmaciști, invitați interesați de situația critică și intolerabilă a sistemului sanitar românesc.

„Dorim ca prin această manifestare să aducem la cunoștință societății românești problemele reale și marile neajunsuri care concură la disfuncționalitățile grave din cadrul sistemului sanitar românesc și să încercăm împreună să căutăm și să propunem soluții în remanierea acestuia”, spun organizatorii.


Potrivit acestora, temele principale, care fac obiectul lucrărilor și discuțiilor libere se axează pe următoarele probleme nevralgice și anume:

- Salarizarea și normarea munciiîn sistemul sanitar – cauze majore ale exodului medicilor.
- Malpraxisul medical – prezentul nefavorabil si necesități viitoare.
- Relația CNAS cu furnizorii de servicii (unități sanitare, cabinete medicale individuale, medici de familie)
- Aspecte legale în practica medicală
- Situația medicilor rezidenți si retenția acestora in Romania, situația biologilor, biochimiștilor și farmaciștilor