monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Parkinson, boala tremurăturii, ar putea fi cauzată de dezechilibrul florei intestinale

Parkinson, boala tremurăturii, ar putea fi cauzată de dezechilibrul florei intestinale

Cercetătorii au descoperit noi dovezi cu privire la bacteriile din intestine care ar putea provoca apariţia anumitor simptome asociate bolii Parkinson.

Boala Parkinson este deseori caracterizată de tremur necontrolat şi pierderea controlului mişcărilor motorii, evoluând ulterior în demenţă, notează Science Alert.

În majoritatea studiilor, experţii s-au axat pe creier sugerând că moartea unor celule din anumite zone ale creierului ar putea duce la apariţia bolii. În ultimi ani, cercetătorii au încercat să descopere rădăcina acestei probleme şi au trecut de la analizarea sistemului nervos la analizarea bacteriilor din flora intestinală.


O echipă de experţi din cadrul Universităţii Alabama din Birmingham, Statele Unite ale Americii, a descoperit noi informaţii despre microflora intestinală şi legătura acesteia cu boala Parkinson, scrie csid.ro. „Ştim că o floră intestinală echilibrată este necesară pentru sănătatea generală a organismului, iar alterarea compoziţiei din flora intestinală este strâns legată de mai multe tipuri de boli”, spune cercetătorul Haydeh Payami.

Cercetătorii au analizat probe de bacterii intestinale de la 197 de pacienţi din Statele Unite ale Americii care sunt afectaţi de boala Parkinson şi au comparat speciile şi funcţiile lor cu cele prelevate de la 130 de indivizi care nu erau afectaţi de această boală.


Rezultatele au prezentat diferenţe majore privind numărul şi tipul de bacterii de la ambele grupuri. Medicamentele ingerate de bolnavii de Parkinson au avut un impact unic asupra bacteriilor din intestine şi a florei intestinale.

Microorganismele din sistemul digestiv joacă un rol important în descompunerea xenobioticelor, chimicale care nu sunt prezente în mod normal în organismul uman. Acestea includ atât medicamentele utilizate în tratarea afecţiunilor, precum boala Parkinson, cât şi a chimicalelor din mediul înconjurător (pesticide, ierbicide).


„În cazul anumitor persoane, medicamentele ar putea altera microflora intestinală, ca efect secundar provocând apariţia anumitor afecţiuni”, spune Payama.

Etichete: parkinson