monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Încă opt medicamente pentru boli rare, propuse pentru lista de compensate şi gratuite

Opt molecule ce se adresează tratamentelor unor boli rare vor fi trimise Ministerului Sănătăţii de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM), pentru includerea lor pe lista medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, a informat, luni, preşedintele agenţiei, Nicolae Fotin.

El a precizat că cele opt medicamente destinate bolilor rare ar putea fi accesibile pacienţilor până la finalul acestui an, prin modificarea Hotărârii Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzând medicamente compensate şi gratuite şi introducerea acestora în lista menţionată.

"De la ultima completare a Hotărârii, din luna august, simultan cu dezvoltarea de protocoale pentru moleculele care au intrat deja în listă, a continuat evaluarea noilor cereri şi a medicamentelor care urmează să intre, astfel că, la următoarea propunere pe care sper să o trimitem către minister (Ministrul Sănătăţii - n.r.) în circuitul de avizare cât mai curând, (...) vom avea un număr de opt molecule pentru pacienţi cu boli rare, acoperind indicaţii precum leucemia limfocitară cronică, boala Gaucher, angioedemul ereditar, mielomul multiplu, fibroză pulmonară, acromegalia. Ca o veste bună, o să avem încă opt medicamente care se adresează acestei patologii, propuse a fi aprobate prin hotărâre de guvern", a declarat Nicolae Fotin.


Preşedintele ANMDM a adăugat că mai sunt în evaluare şi vor intra la o altă propunere, încă trei medicamente ''orfane'', cele opt propuse în prezent urmând a fi disponibile pentru pacienţi, cel mai probabil până la finalul anului în curs.

Chiar dacă sunt denumite boli rare, acest tip de afecţiuni sunt întâlnite, potrivit estimărilor specialiştilor, la peste 300 de milioane de persoane.