monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Reţea care sacrifica şi comercializa ilegal animale, destructurată la Cluj

Lucrători ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Cluj şi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj au destructurat, în noaptea de joi spre vineri, o reţea prin intermediul căreia se sacrificau şi comercializau ilegal animale.

Directorul DSVSA Cluj, Ioan Oleleu, a declarat, vineri, că introducerea în consum public, fără expertiză sanitar veterinară şi fără un control sanitar veterinar al cărnii, poate pune în pericol sănătatea publică.

”DSVSA Cluj a destructurat în urma unei acţiuni care a avut loc în noaptea de joi spre vineri o reţea ilegală de sacrificare şi comercializare a animalelor. Este vorba de o situaţie în care s-au sacrificat ilegal două ovine şi o bovină adultă, iar carnea de bovină urma să fie folosită în consum public. Sacrificarea, tranşarea, manipularea şi alte operaţiuni au avut loc în condiţii neigienice. Grav este că introducerea în consum public, fără expertiză sanitar veterinară şi fără un control sanitar veterinar al cărnii, poate pune în pericol sănătatea publică. Suntem în curs de analizare a situaţiei şi urmează să stabilim sancţiunile care se impun în acest caz, în funcţie de gravitatea faptei”, a spus Oleleu.


Potrivit acestuia, animalele erau sacrificate într-o gospodărie a unui cetăţean din satul Sânicoara de unde au fost, ulterior, transportate în Cluj-Napoca, unde a avut loc operaţiunea de tranşare, dezosare iar, ulterior, carnea urma să fie livrată unei unităţi unde era programată o masă extinsă, organizată pentru 200 de persoane. Ioan Oleleu a adăugat că reţeaua respectivă era în vizorul DSVSA de circa trei luni.

”Peste 200 de kilograme de carne descoperită în urma acţiunii a fost reţinută şi va fi distrusă. Persoanele implicate în acest caz au fost audiate de Poliţie şi de DSVSA. Noi urmărim această reţea de circa trei luni”, a mai spus şeful DSVSA Cluj.


Acţiunea inspectorilor DSVSA Cluj s-a desfăşurat în colaborare cu IPJ Cluj.