monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Percheziții la Cluj la un grup infracțional care făcea trafic cu medicamente

Procurori DIICOT și polițiști au efectuat miercuri 15 percheziții în județele Maramureș, Cluj și Alba pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, evaziune fiscală și fals informatic.

"În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2014, în scopul obținerii de beneficii materiale ilicite, liderii grupului infracțional, soț și soție, au determinat în mod constant mai multe persoane bolnave (pacienți care beneficiază de medicamente gratuite în cadrul Programului Național de Transplant) pe care le-au indus în eroare pretinzând în mod mincinos că lucrează în cadrul unor companii de distribuire a medicamentelor de uz uman și că au posibilitatea să le procure în condiții avantajoase medicamentele de care au nevoie, la prețuri mult reduse față de cele oficiale", informează un comunicat al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) remis miercuri.

Potrivit sursei citate, suspecta, speculând relațiile de încredere și legăturile create de-a lungul timpului între aceasta și bolnavii pe care i-a indus în eroare, a reușit să intre în mod repetat în posesia unor rețete medicale gratuite și a cardurilor de sănătate care permit titularilor să ridice medicamentele prescrise de medicii specialiști, pe care le-a utilizat în mod fraudulos în scopul obținerii unor sume de bani, pe care și le-a însușit.


În cadrul activităţilor infracţionale desfăşurate, cei doi suspecţi au racolat mai multe persoane, fiecare dintre acestea având roluri bine determinate în cadrul circuitului ilicit de procurare, distribuire şi decontare în mod ilegal a unor prescripţii medicale cu valoare mare.

Astfel, începând cu anul 2014, cei doi suspecţi, cu concursul altor persoane fizice din judeţele Maramureş, Alba şi Cluj  dar şi a reprezentanţilor unei  societăţi comerciale care are ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul al produselor farmaceutice, au procurat în mod constant de pe piaţa clandestină diferite medicamente pentru uz uman, în special medicamente precum Myfortic, Prograf, Advagraf şi Cellcept (medicamente pentru afecţiuni speciale, care se eliberează doar în baza unor prescripţii medicale şi sunt utilizate în profilaxia rejetului acut de grefă la pacienţii adulţi care au beneficiat de transplant renal ori de ficat), la un preţ mult mai mic decât cel practicat în mod normal de către farmaciile autorizate şi pe care   le-au pus la dispoziţia bolnavilor  în schimbul unor prescripţii medicale pentru aceleaşi tipuri de medicamente dar care aveau o valoare decontabilă la Casa Asigurărilor de Sănătate cu mult mai mare faţă de preţul plătit pentru medicamentele procurate clandestin.


Procurorii arată că, în cadrul activităților infracționale desfășurate, cei doi suspecți au racolat mai multe persoane, fiecare dintre acestea având roluri bine determinate în cadrul circuitului ilicit de procurare, distribuire și decontare în mod ilegal a unor prescripții medicale cu valoare mare.

"Pe parcursul documentării activității infracționale au rezultat indicii relevante cu privire la faptul că membrii grupului infracțional au intrat lunar, începând cu anul 2014, în posesia unor rețete medicale a căror valoare era cuprinsă între 20.000 și 30.000 lei, iar pentru procurarea de pe piața neagră a medicamentelor aferente au cheltuit în medie doar 15%-20% din suma menționată mai sus", se arată în comunicat.


Pentru a-și însuși în mod efectiv sumele provenite în urma activităților infracționale desfășurate, cei doi suspecți, beneficiind de complicitatea reprezentanților și angajaților unei farmacii, au procedat la introducerea de date informatice false în aplicația SIUI — sistem informatic care gestionează modul de prescriere și de eliberare a rețetelor medicale de către medici și farmaciști — rezultând în acest mod date necorespunzătoare adevărului și care au avut drept consecință decontarea unor sume mari de bani aferente unor rețete medicale care nu au fost eliberate faptic, ci doar scriptic.

În continuare, după introducerea în sistemul SIUI a datelor false, pentru a-și asigura un câștig cât mai mare, reprezentanții societății comerciale nu au achitat în numerar celor doi suspecți diferența de bani rezultată dintre suma decontată farmaciei de către CNAS și suma plătită de către aceștia pentru procurarea medicamentelor clandestin la un preț mult mai mic, plata fiind făcută "în natură".


Potrivit anchetatorilor, printr-un circuit infracțional foarte bine pus la punct, suspecții au valorificat medicamentele prin vânzarea lor către alte persoane interesate, la un preț diminuat cu 30%-35% față de prețul practicat de către farmaciile autorizate.