monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Nervi şi ore pierdute de stat la coadă pentru că sistemul cardului de sănătate nu funcţionează

Pacienţii stau ore în şir în faţa cabinetelor medicale de câteva zile. Sistemul cardului de sănătate funcţionează foarte greu de vinerea trecută, iar medicii nu mai ştiu ce să se facă cu pacienţii care-şi pierd răbdarea. În loc să ofere soluţii, reprezentanţii CNAS tac mâlc.

Medicii de familie din Cluj şi din restul ţării se lovesc în ultimele zile de probleme din cauza sistemului cardului de sănătate. „Există probleme. Dar nu la card, ci la sistem pe întreaga ţară. De vineri merge greu, iar luni şi marţi a fost dezastru, inclusiv azi (n.red.:miercuri). Pacienţii se agită şi se enervează. Pierdem în acest fel ore întregi. Stau oamenii la cozi şi degeaba le explicăm că sistemul nu funcţionează pentru că ei greu înţeleg asta. Cu cardul au fost ceva probleme, dar s-au rezolvat. Sistemul este marea problemă”, a spus medicul de familie Angela Barbu din Piaţa Mihai Viteazu din Cluj-Napoca.

Cadrele medicale recunosc că au fost probleme şi în trecut cu sistemul cardului.


„Am o părere foarte proastă. Când vrei să funcţioneze nu funcţionează. Pacienţii aşteaptă şi la cabinele şi la farmacii când primesc medicamentele. Vă daţi seama că-i neplăcut. Nu este pentru prima dată când sunt probleme la sistem", a declarat medicul de familie Virgil Rotariu.

Sătui să tot aştepte soluţii de la autorităţi, medicii prescriu reţete în stil vechi, iar când sistemul îşi revine le introduc în format electronic.


„Normal că nu funcţionează bine, ca la toată lumea. Dacă se blochează sistemul e neplăcut. Ca alternativă listăm reţeta şi pacientul merge a doua zi să-şi ia medicamentele. Sau dacă sistemul se deblochează îşi poate lua medicamentele în ziua respectivă. Problema este la urgenţe pentru cei care suferă de infecţii. În ultimul timp într-adevăr se întâmplă cam des. Pacienţilor le explicăm că există o problemă la sistem, dar vă daţi seama că nu-i plăcut. Mai grav este la cei care au urgenţe şi la cei care trebuie să se externeze din spitale pentru că acolo ai mult mai mare nevoie de card, iar sistemul să funcţioneze”, a precizat medicul de familie Sorin Puia.

Nu le funcţionează nici telefonul?

Deşi au fost contactaţi telefonic în mod repetat, reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu au răspuns la telefon pentru a explica de ce sistemul funcţionează foarte greu.


Ironia sorţii...

Cardul de sănătate are tocmai ca scop principal transparentizarea şi eficientizarea fondurilor utilizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

„Furnizorul va introduce cardul în cititor, iar asiguratul va tasta codul pin. Instant, aplicaţia cardului va afişa un mesaj în care va informa furnizorul dacă posesorul cardului este asigurat sau nu. Utilizarea cardului reprezintă dovada că asiguratul a fost prezent la furnizorul de servicii medicale. În acest fel se validează serviciul de care a beneficiat, în vederea decontării din fondul de asigurări sociale de sănătate”, asta arată în teorie cei de la CNAS. Mai greu pentru cei de la CNAS este să pună teoria în practică.


Valoarea proiectului „Cardul de Sănătate" se ridică la aproape 20 de milioane de euro.