monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Achimaș: „«Medicina costă!»:afirmația pentru care mi s-a cerut demisia trebuie privită în context”. Ministrul Sănătății dă exemplu spitalul din Cluj pe care l-a condus

Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, precizează că afirmația sa recentă "Vrem o țară ca afară? Perfect, hai să muncim ca afară!", pentru care i s-a cerut demisia, trebuie privită în context, subliniind că a avut în vedere modelul de succes pentru România, respectiv spitalul din care provine, Institutul Oncologic "Prof. Dr. Ion Chiricuță" din Cluj-Napoca.

"În contextul în care am făcut această afirmație încercam să plasez medicina sau sistemul medical și performanțele lui. Medicina costă. Odată ce tehnologia s-a dezvoltat și medicina a crescut și ea, toate lucrurile acestea costă și atunci când am spus asta am avut în vedere un model de succes pentru România și acesta este spitalul din care provin, unde, prin eforturi susținute, consecvente, care se întind pe ultimii 15 ani, s-a reclădit un spital în cel mai bun sens al cuvântului. (...) Spitalul înseamnă ca pacienții să fie mulțumiți", a declarat Achimaș-Cadariu pentru un post de televiziune.

Ministrul Sănătății a adăugat că i-a sfătuit pe unii pacienți să meargă să se trateze în străinătate.


"Sunt situații, cu totul excepționale, pe care nu le putem rezolva", a explicat Achimaș-Cadariu.

El a susținut că schimbarea esențială care ar trebui să se producă în sistemul sanitar este cea de mentalitate.


"Probabil că este schimbarea de mentalitate, dar aceasta nu vine peste noapte și atunci ansamblul de măsuri pe care îl gândim sperăm că va conduce către acest lucru. Schimbarea trebuie să se concentreze pe pacient, pe modul în care pacientul este tratat și îngrijit, dar acest lucru se face printr-o serie de măsuri care vizează atât oamenii care îngrijesc pacienții, cât și spitalele în sine. Toate aceste lucruri trebuie dublate de măsuri de control al calității și de standardizare și toate lucrurile acestea necesită timp", a declarat ministrul Sănătății.

Institutul condus de Achimaş, vizat de o anchetă DNA

Procurorii DNA au făcut percheziţii în anul 2015 la Institutul Oncologic „Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca, condus la vremea respectivă de Patriciu Achimaş-Cadariu, într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie, în legătură cu înţelegeri privind prescrierea unor medicamente, cu “recompensarea" doctorilor.


Potrivit anchetatorilor, zeci de medici oncologi au beneficiat de excursii la Paris sau Las Vegas plătite de firme de medicamente, aceste "sponsorizări" fiind de fapt o mită mascată, în schimbul prescrierii anumitor medicamente bolnavilor de cancer.

Firmele de medicamente vizate în cauză sunt suspectat au oferit unor medici din cadrul unor spitale din judeţele Mureş, Sălaj, Sibiu, Bistriţa-Năsăud şi Cluj achitarea cheltuielilor la diverse simpozioane şi congrese internaţionale, acoperind şi cheltuieli personale ale acestora, excursii în mai multe ţări, bunuri, foloase şi alte servicii, condiţionându-le de prescrierea medicamentelor pe care le produc sau pe care le distribuie şi optând pentru medicamentele mai scumpe, în locul celor generice, echivalente, care au aceeaşi compoziţie chimică şi acelaşi efect terapeutic, dar sunt mai ieftine.


Firmele de medicamente se ofereau să plătească participarea medicilor la diverse simpozioane și congrese în străinătate, care erau însă fictive, în realitate fiind vorba de excursii de lux.

Procurorii au identificat facturi fiscale emise de firme de turism aferente unor evenimente realizate în orașele Ottawa (perioada 12-16 februarie 2013), San Diego (perioada 24-31 octombrie 2013), Hotel Kronwell Brașov (perioada 18-20 iulie 2014), Hotel Internațional Iași (perioada 23-24 iulie 2014) și Hotel Ramada Sibiu (perioada 1-3 august 2014).