Sănătate
Protezele mamare ar putea fi decontate de CNAS
Adrian Pană, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a declarat zilele trecute la Parlament că Ministerul Sănătății și-a luat angajamentul pentru anul următor ca Programul național de oncologie să devină primul program comprehensiv din România. De asemenea el salută inițiativa a deputaților PNL care au propus ca costurilor protezelor mamare pentru reconstrucția sânului ca urmare a unei afecțiuni oncologice, să fie decontată de CNAS.
"În România cancerul este o problemă majoră de sănătate publică, este a doua cauză de moarte și dacă, din păcate, pentru unele cancere nu se poate face decât foarte puțin, pentru cancerul de sân se poate face foarte mult. Cancerul de sân, cancerul de col uterin și cancerul colorectal sunt cancere prevenibile. Aici se poate face mult mai mult decât în situația altor cancere, în care, din păcate, nu ai decât niște soluții de tratament și niște soluții paliative. Ministerul Sănătății și-a luat angajamentul ca pentru anul următor Programul național de oncologie să devină primul program comprehensiv din România. Un program care să preia pacientul de la starea de risc oferind screening organizat până la vindecarea acestei boli sau în cazurile în care nu este posibil acest lucru, paliație", a spus Pană cu prilejul unei dezbateri.
El a salutat inițiativa deputaților Mircea Roșca și Grațiela Gavrilescu și a senatorului Ion Luchian, de la PNL, de modificare și completare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în sensul includerii în rândul serviciilor medicale decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a costurilor protezelor mamare pentru reconstrucția sânului ca urmare a unei afecțiuni oncologice.
"Cred că este de datoria Parlamentului și a parlamentarilor să vină cu aceste inițiative, noi, cei din zona executivă MS, CNAS, să evaluăm impactul asupra sănătății, în cazul MS asupra bugetului, în cazul MS și al CNAS și să fundamentăm un punct de vedere pe această inițiativă legislativă. În toate țările europene practica reconstrucției mamare a devenit deja una foarte uzuală și nu doar în țările foarte dezvoltate ale UE, dar chiar și în țările cu care ne putem compara sau am pornit de la o situație asemănătoare. Țările din centrul și sud-estul Europei. Cred că este cazul ca și România să meargă înainte și să facă un pas important în această direcție. Din păcate, pentru cele mai multe dintre pacientele din România, costul unei proteze pentru reconstrucția mamară este de 500 de euro, un cost pe care încă nu și-l pot permite. Cred că odată ce acest program va începe, odată ce el se va derula în cele mai importate centre universitare, aici va fi nevoie de o decizie a MS, CNAS. Probabil că cele mai multe cazuri le vom putea suporta din programul care va putea fi instituit dacă această inițiativă legislativă este votată în Parlament, după care, evident, trebuie să modificăm HG care ține de program", a afirmat președintele CNAS, Cristian Bușoi.
Potrivit acestuia, proiectul are avizul de principiu al instituției pe care o conduce.