Sănătate
Franța autorizează primele implanturi de inimă artificială bioprotetică
Societatea franceză Carmat a obținut autorizația să efectueze primele patru implanturi, pe pacienți din Franța, ale inimii artificiale bioprotetice pe care a creat-o, transmite Reuters.
Într-un comunicat difuzat luni, grupul precizează că a obținut autorizația de la Agenția Națională de Securitate a Medicamentului și Produselor de Sănătate (ANSM) pentru a efectua primul studiu de fezabilitate clinic. Această inimă bioprotetică, care permite o autonomie totală pacientului, este considerată cea mai avansată din lume, oferind o alternativă de supraviețuire pentru bolnavii care suferă de insuficiență cardiacă terminală, potrivit Agerpres.
În luna mai, societatea a obținut autorizația să efectueze teste pentru implantarea la om a inimii artificiale în patru centre medicale din străinătate, respectiv din Belgia, Polonia, Slovenia și Arabia Saudită.
În Franța, Carmat ar putea să testeze inima artificială în trei centre: spitalul european Georges Pompidou din Paris, centrul chirurgical Marie Lannelongue din Plessis-Robinson (Hauts-de-Seine) și spitalul Laennec-Nord al CHU din Nantes (Loire-Atlantique). 'Echipele din aceste centre vor putea astfel să înceapă imediat procesul de selecție a pacienților', a precizat Carmat în comunicatul său.
Unul din criteriile de succes ale studiului va fi mai ales rata de supraviețuire la o lună a pacienților, a precizat compania.
La Bursa din Paris, acțiunile Carmat au crescut cu circa 16%, o acțiune fiind cotată la 133 euro, respectiv o capitalizare bursieră de 550 milioane de euro. 'Pe lângă performanța tehnologică care plasează societatea în vârful inovației, este o veste foarte bună. ANSM a fost interlocutorul cel mai greu de convins din Europa, autorizația sa este o garanție a calității muncii făcute', se arată într-o notă a agenției de brokeraj Portzamparc.