monitorulcj.ro Menu
Sănătate

STUDIU: Femeile sunt la fel de fertile la 39 de ani pe cât sunt la 27

Psihologul Jean Twenge, de la San Diego State University, susţine că nu există aproape nicio diferenţă de fertilitate între femeile aflate în apropierea vârstei de 30 de ani şi cele aflate aproape de 40 de ani, informează cotidianul britanic Daily Mail.

Femeile sunt la fel de fertile la 39 de ani pe cât sunt la 27 (Sursa foto: telegraph.co.uk))

Psihologul Jean Twenge, autor al cărţii 'The Impatient Women's Guide to Getting Pregnant' (Ghidul femeilor nerăbdătoare pentru a rămâne însărcinate) susţine că de fapt nu există decât o diferenţă foarte mică între fertilitatea femeilor de la vârsta de 27 de ani şi cea de la vârsta de 39 de ani, în pofida informaţiilor publicate de majoritatea cărţilor şi site-urilor de specialitate. Ea precizează că o parte dintre statisticile publicate în prezent pe aceste site-uri sunt bazate pe date adunate din registrul naşterilor din Franţa anilor 1670 - 1830.

Ea aduce în discuţie rezultatul încurajator al unui studiu publicat în 2004 în revista Obstetrics & Gynecology, studiu realizat pe 770 de femei europene. Acest studiu, coordonat de prof. David Dunson, ajungea la concluzia că, dintre subiectele care întreţineau relaţii sexuale de cel puţin două ori pe săptămână, 82% din femeile intervalul de vârstă 35-39 de ani au rămas însărcinate în interval de un an, prin comparaţie cu doar 86% dintre femeile din intervalul de vârstă 27-34 de ani.

Acest studiu indică faptul că nivelul de fertilitate al femeilor care nu au împlinit încă 30 de ani este aproape identic cu cel al femeilor aflate aproape de vârsta de 40 de ani - informaţie ce poate aduce uşurare pentru femeile care au trecut de vârsta de 30 de ani şi care se tem că alegerea altor priorităţi până în acest moment al vieţii le va împiedica să devină mame.

 

 

Etichete: fertilitate