monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Gata cu noroiul și gropile de pe strada Mozart! Lucrările ar putea începe în primăvară

„Ulița” plină de gropi și noroi din cartierul Bună Ziua va intra în lucrări de lărgire și asfaltare în primăvara anului 2021, spune viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea.

Gata cu noroiul și gropile de pe strada Mozart! Lucrările ar putea începe în primăvară

 

 


Strada Mozart, care face legătura între o parte a ansamblurilor de locuințe din cartierul Bună Ziua și Calea Turzii, va fi asfaltată și lărgită anul viitor, a declarat viceprimarul Dan Tarcea. Strada a trecut în proprietatea municipiului abia anul trecut.

 


Potrivit viceprimarului, strada va fi asfaltată și lărgită la 9 metri, iar trotuarele vor fi refăcute.

„După cinci ani, am reușit să intrăm în posesia străzii Mozart și să o cadastrăm. În prezent, aceasta are lățimi cuprinse între 4 și 7,5 metri, însă va fi lărgită la 9 metri. Pentru ca acest lucru să fie posibil, am luat legătura cu vecinii, care au renunțat la bucățile de tern necesare pentru realizarea lărgirii străzii. După finalizarea cadastrăii, urmează să intrăm în faza de proiectare pentru un tronson al străzii de circa 600 de metri. Pentru tronsonul de la intrarea de pe strada Bună Ziua, nu am ajuns încă la un acord cu proprietarii.


Estimăm că lucrările de refacere a străzii și trotuarelor vor începe în primăvara anului viitor, când vremea va permite acest lucru, întrucât la finalul lunii ianuarie estimăm că vom avea autorizația de construire”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea, pentru Monitorul de Cluj.

În acest sens, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de vineri, 27 noiembrie, se regăsește un proiect de hotărâre ce prevede preluarea în proprietatea privată a municipiului Cluj-Napoca, a unui imobil teren cu suprafața de 87 mp și trecerea acestuia din proprietatea privată în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca, cu destinație de drum, în vederea lărgirii străzii Wolfgang Amadeus Mozart.


Strada Wolfgang Amadeus Mozart este una extrem de importantă, întrucât asigură o legătură alternativă cu Calea Turzii, însă aceasta nu a văzut niciodată asfaltul şi este plină cu noroi, gropi şi bălţi. Locuitorii din cartier spun că strada este foarte circulată atât de pietoni, cât şi de autoturisme şi deserveşte sute de cetăţeni. 

Strada Bună ziua a fost modernizată anul acesta

Lucrările de supralărgire și modernizare a străzii Bună Ziua au fost finalizate în luna mai a acestui an. Strada, lărgită la profilul de 16 m, prezintă astăzi următoarele caracteristici:


- 3 benzi de circulație (două la urcare și una la coborâre dinspre Calea Turzii spre intersecția cu străzile Măceșului – Trifoiului)
- 2 benzi de biciclete la nivelul părții carosabile cu lățime de 1,5 m fiecare
- trotuare pe ambele părți cu o lățime de 1,90 m
- sens giratoriu la intersecția cu străzile Trifoiului, Fagului și Măceșului cu spațiu verde și sistem de irigații
- 2 rețele de canalizare pentru scurgerea apelor pluviale
- rețelele aeriene (firele pentru alimentarea cu energie electrică și pentru rețelele de telecomunicații) au fost introduse în subteran
- au fost deviate și redimensionate rețelele subterane pentru apă și gaz.

De asemenea, au fost montate 2 stații de încărcare pentru mașinile electrice, au fost amenajate 2 standuri pentru taximetre - câte unul pe fiecare sens, 5 treceri de pietoni iluminate cu sistem inteligent echipat cu surse led, semaforizate cu buton, sonorizare și marcaje tactile pentru nevăzători.

CITEȘTE ȘI

Primăria Cluj-Napoca preia o sală de gimnastică. Ce planuri are municipalitatea în zona Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu”?