monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Fără urinat în spațiile publice! Unde au fost instalate noile WC-uri moderne din Cluj? FOTO

Au fost instalate noile toalete moderne în spațiile publice din Cluj-Napoca – proiect implementat ca urmare a procesului de Bugetare participativă

fara-urinat-in-spatiile-publice-unde-au-fost-instalate-noile-wc-uri-moderne-din-cluj-foto, sursă foto: Facebook Emil Boc

Primăria municipiului Cluj-Napoca a achiziționat și instalat, ca urmare a inițiativei transmise prin procesul de Bugetare participativă, noile toalete publice moderne, complet automatizate și dotate pentru persoanele cu dizabilități.

Potrivit primarului Emil Boc, aceste noi toalete ecologice sunt racordate la utilități și sunt prevăzute cu sistem de spălare automatizat, care asigură auto-curățarea după fiecare utilizare, nefiind necesară prezența de personal auxiliar.


Locații: Baza Sportivă Gheorgheni, Parcul de pe Bld. 1 Decembrie 1918, Parcul Rozelor, Parcul Între Lacuri și Parcul Central „Simion Bărnuțiu”.

Garanția este de 2 ani de la data punerii în funcțiune, perioadă în care furnizorul asigură funcționarea, întreținerea, igienizarea și consumabilele. De asemenea, toaletele dispun de sistem automat de taxare cu monede de 50 bani, cât reprezintă tariful pentru o utilizare (0,5 lei).


În acest fel, municipalitatea speră ca imagini surprinse precum cele din urmă cu câteva zile, când un tânăr a fost filmat în timp ce își făcea, ziua în amiaza mare, nevoile în lacul Chios din Parcul Central, fără nicio rușine, în văzul tuturor, să nu se mai repete.

CITEȘTE ȘI:


Toalete publice la preţ de apartament, la Cluj. Costă 50.000 de euro fiecare