monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Stradă din Zorilor, necirculabilă în urma ploilor

O stradă din Zorilor, situată la zece minute de centrul oraşului, arată ca după bombardament.

Stradă din Zorilor, necirculabilă în urma ploilor

Strada Nichita Stănescu este plină cu gropi, şoferii îşi rup maşinile, iar pietonii abia au pe unde să calce atunci când plouă şi drumul se transformă într-o masă de noroi şi bălţi. Strada nu a văzut niciodată asfalt.

“Apreciem cu toţii câte lucruri minunate faceţi pentru oraşul Cluj, dar totuşi, sunt şi alte cartiere ce aparţin de Cluj, în care nu s-a făcut nimic, niciodată! Spre exemplu, strada Nichita Stănescu din cartierul Zorilor. Această stradă a devenit practic necirculabilă în urma ploilor. Văd zilnic zeci de oameni care-şi lovesc maşinile pe această stradă. Putem înţelege cu toţii că poate nu există bani pentru asfaltare, ca o asemenea cheltuială trebuie bugetată, dar de îndreptat drumul cu puţină piatră sau cu molozul rezultat din reparaţiile altor străzi, cât de costisitor poate fi? Comunitatea din această zonă ar aprecia foarte mult dacă aţi face ceva în privinţa aceasta, pentru a putea circula cu maşinile în condiţii decente”, a scris Andrei Igna pe pagina oficială de Facebook a primarului Emil Boc.


Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca promiteau, în urmă cu doi ani, că strada va fi modernizată, dar vorbele nu s-au concretizat în fapte.

Etichete: gropi zorilor