Monitorul Cartierelor
Primăria le promite de doi ani un sens giratoriu
O solicitare trimisă către conducerea Primăriei Cluj-Napoca încă de acum doi ani a rămas la stadiul de promisiune.
Este vorba despre realizarea unui sens giratoriu la intersecţia străzii Fabricii de Zahăr cu Plevnei, unde au loc frecvent accidente.
“În 19 august 2013 am depus o sesizare în care solicităm un sens giratoriu la intersecţia străzii Fabricii de Zahăr cu Plevnei. Menţionez că în această intersecţie au avut loc multe accidente care ar putea fi evitate de montarea sensului. Răspunsul dat de dumneavoastră a fost că deţineţi acordul Comisiei de Circulaţie. De ce nu se face acest sens giratoriu?”, scrie un clujean într-o sesizare adresată primarului Emil Boc.
Acesta i-a reamintit edilului şef ce i-a scris în urmă cu doi ani şi care a fost răspunsul de atunci al Primăriei. “Vă rugăm să puneţi un sens giratoriu în intersecţia Fabricii de Zahăr cu Plevnei. Este o intersecţie foarte aglomerată, iar sensul giratoriu ar rezolva problema accidentelor şi fluenţei traficului”, scria bărbatul în august 2013.
Reprezentanţii Primăriei spuneau atunci că vor face un sens giratoriu, dar potrivit clujeanului, nu a mai fost făcut niciun sens giratoriu în locaţia respectivă. “Avem aprobarea de principiu a Comisiei de circulaţie pentru un sens giratoriu experimental.În perioada următoare se va realiza cu parapeţi de plastic”, răspundeau reprezentanţii autorităţilor locale în 2013.