monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Haos pe I.C. Brătianu. Trepidează obiectele din case

Strada I.C. Brătianu a intrat în reparații de câteva săptămâni. Lucrările se derulează și ziua și noaptea.

Foto arhivă

Muncitorii firmelor care repară străzile în Cluj-Napoca nu țin cont de orele de liniște, nici de bun simț. Ei înțeleg că lucrările nu pot fi făcute fără urlete și utilaje mari folosite la maxim și ziua și noaptea. După episodul străzii Albac, când muncitorii care au introdus cablurile în subteran urlau la 2.00 noaptea și munceau cu mașinile de mare tonaj, acum a venit rândul străzii I.C. Brătianu din centru.

Clujenii care stau în centru trebuie să suporte stilul de lucru al muncitorilor firmei Viarom Construct, care a câștigat licitația pentru modernizarea străzilor din cadrul proiecutului „Refacerea infrastructurii Oraşului Comoară, modernizare căi de acces spre centrul istoric”. Potrivit estimărilor Primăriei, lucrările se vor încheia la sfârșitul lunii noiembrie.”Deja, pe unele străzi, reparaţiile ţin de multe săptămâni. Este cazul străzii I.C. Brătianu, unde de câteva săptămâni se fac reparaţii în continuu, zi şi noapte, cu utilaje mari şi zgomotoase, fără nici o respectare a orelor de linişte”, îi scrie o clujeancă primarului Emil Boc, pe un site pentru sesizări și reclamații la adresa conducerii Primăriei Cluj-Napoca.


Potrivit celor care locuiesc în zonă, duminică, la ora 07.00, muncitorii care repara strada erau prezenţi, cu obişnuitele zgomote şi urlete. “Mi se pare total inacceptabil într-un oraş civilizat. Sunt familii cu copii mici pe stradă, care nu pot dormi din cauza acestor zgomote. Ca să vă daţi seama de nivelul de zgomot care poate fi atins, când au început reparaţiile, din cauza vibraţiilor trepidau vasele în dulapul din bucătărie”, adaugă femeia.

Oamenii cer să fie verificată autorizaţia dată firmei care se ocupă de lucrări. “Şi vă rog, în numele tututor locatarilor de pe strada I.C. Brătianu, să revocaţi orice autorizaţie de lucrări în afara orelor de linişte şi să luaţi orice măsură necesară pentru că orele de linişte să fie respectate”, încheie femeia sesizarea.