monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Pe strada Câmpului, pietonii circulă printre mașini

Un clujean s-a „plâns” primarului Emil Boc într-un mod ironic pe un site de reclamații despre o problemă pe care o are pe strada Câmpului.

Clujeanul este nemulțumit de faptul că mașinile sunt parcate pe trotuar, iar pietonii trebuie să circule pe stradă. „Aș dori să luați măsuri pentru a face tot posibilul ca traficul pietonal de pe strada Câmpului să fie mutat pe trotuar”, spune clujeanul cu ironie.

„Cu toate că este o zonă de case iar blocurile au locuri de parcare mașinile tot pe trotuar sunt parcate. Pe stradă este foarte periculos deoarece mașinile circulă cu viteză mare pentru o zonă rezidențială în lipsa unor metode de reducere a vitezei. Aș dori să știu ce demersuri trebuie făcute  astfel încât Primăria să instaleze stâlpi pentru a preveni parcarea mașinilor pe trotuar?”, încheie clujeanul site-ul de reclamații și sesizări.


Primăria Cluj-Napoca nu i-a oferit un răspuns.