monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Obişnuitele pieţe volante, uitate de Primărie

Până acum, o singură piaţă volantă a fost redeschisă în Cluj-Napoca, deşi termenul promis de conducerea Primăriei Cluj-Napoca era 1 iunie.

Obişnuitele pieţe volante, uitate de Primărie

Consilierii locali PNL îi solicită primarului Emil Boc să reia programul pieţelor volante de cartier. “În urmă cu două luni, la solicitarea pe care am adresat-o municipalității de a redeschide piețele volante de cartier, răspunsul a fost că doar de la finalul lunii iunie se va relua programul. Până atunci, va funcționa în fiecare sâmbătă o singura piață volantă în tot orașul, pe platoul Sălii Sporturilor. Promisiunea făcută la începutul lunii mai pare să fie deja uitată de administrația locală, întrucât suntem deja în prima parte a lunii iulie și nici măcar nu s-a anunțat vreun program pentru piețele volante din cartiere, darămite să se reia”, a declarat Ioan Bîldea, consilier local PNL.

El îi solicită primarului să dispună cât mai repede demararea programului piețelor volante de cartier. “Trece vara și produsele de sezon dispar. Observăm că prioritar este doar comerțul cu pepeni, dar cred că locuitorii orașului au nevoie de mai mult de atât”, a încheiat consilierul local.