Monitorul Cartierelor
Au spart carosabilul în 2008. Lucrarea este neterminată în 2014
O simplă lucrare de intervenţie pe o stradă din Cluj-Napoca, făcută în anul 2008 este neterminată la şase ani de la data respectivă. Locul arată la fel de rău ca înainte.
O simplă lucrare de intervenţie pe o stradă din Cluj-Napoca pentru realizarea unei rigole a fost făcută de mântuială în anul 2008 astfel că acum, la şase ani de la acea lucrare, locul arată mai rău decât înainte, iar problema tot nu a fost rezolvată.
“Locuiesc pe strada Câmpul Pâinii nr.38, iar în urma modernizări străzii, în anul 2007, din cauza cilindrării greşite a carosabilului, în timpul ploilor se forma o baltă imensă care la trecerea maşinilor era aruncată peste tot, inclusiv pe trotuar şi pe gardul imobilului. În 2008, după mai multe sesizări, s-a executat o rigolă de scurgere a apelor, iar acest lucru a necesitat spargerea carosabilului pentru introducerea ţevilor de scurgere respective şi a capacului de canal aferent lucrări”, scrie un clujean într-o sesizare postată pe un site pentru sesizări şi reclamaţii la adresa Primăriei Cluj-Napoca.
Omul mai spune că şanţul a fost acoperit fără să fie asfaltat şi există o diferenţă de nivel între carosabil şi rigola executată, iar apa după ploi bălteşte în zonă şi ajunge la trecerea maşinilor în viteză tot pe trotuar şi pe gardul casei. Clujeanul nemulţumit solicită conducerii Primăriei să ia măsurile necesare pentru remedierea problemei.