monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Două alei din Cluj-Napoca vor fi botezate cu nume de sfinţi

Primarul Emil Boc le va propune consilierilor locali botezarea a două alei din zona Colonia Borhanci.

Două alei vor fi botezate cu nume de sfinţi

Acestea sunt formate parţial dintr-un drum de câmp existent, prelungit pe terenuri proprietate privată prin documentaţii de urbanism pe străzile Borhanci şi Theodor Pallady.

“Unele imobile din zonă au adrese pe strada Borhanciului, altele pe strada Theodor Pallady, iar altele nu au stabilită adresa poştală. În vederea clarificării adreselor poştale considerăm necesar să atribuim nume celor două alei formate şi să renumerotăm imobilele”, se arată în proiectul de hotărâre, propus de primar. Cele două alei vor primi numele Sfântul Nicolae şi Sfântul Andrei şi vor fi incluse în zona fiscală D.


Conform proiectului de hotărâre, denumirile propuse nu au fost atribuite altor străzi şi nu sunt înscrise în nomenclatorul străzilor din municipiu. “Prezenta propunere nu are ca obiect atribuirea ca denumire a unor nume de personalităţi ori evenimente istorice, politice, culturale sau de orice altă natură astfel că vor putea fi adoptate fără a fi analizate şi avizate de comisia de atribuire de denumiri judeţeană”, mai este precizat în proiectul de hotărâre.