Monitorul Cartierelor
Parcul Babeş va fi asfaltat, iar copacii sunt deja tăiaţi. Cum comentează UBB situaţia - FOTO
Proiectul cu fonduri europene derulat de Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca pentru modernizarea Parcului Babeş a stârnit nemulţumirea ecologiştilor din oraş care au lansat o petiţie prin care cer oprirea mutilării parcului.
“Parcul Iuliu Hațieganu (Parcul Babeș) merită pus pe agenda publică pentru că este cel mai mare parc al orașului. Dincolo de intențiile bune ale UBB, s-au realizat greșeli atât în partea de concepție a reabilitării (de exemplu, înlocuirea aleilor unui parc sportiv cu dale de piatră, borduri și asfalt), cât și în partea de execuție (copaci sănătoși tăiați, nu doar nesănătoși și rădăcini de copaci secționate pentru instalarea conductelor)”, declară reprezentanţii Grupului Civic Informal SOS. Ei mai spun că erorile puteau fi evitate sau diminuate dacă planul de reabilitare a parcului era pus în dezbatere publică.
Petiţia SOS Parcul Babeş a strâns peste 1.000 de semnături şi va fi înaintată primarului Emil Boc, rectorului UBB, Ioan Aurel Pop şi Gărzii de Mediu. În textul petiţiei este menţionat faptul că au fost tăiaţi copaci sănătoşi şi că aleile din pământ, potrivite pentru alergare vor fi asfaltate.
Proiectul derulat de UBB are o valoare de 7 milioane euro şi prevede supraetajarea clădirii Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, modernizarea a cinci terenuri de sport cu suprafaţă sintetică, reabilitarea aleilor, refacerea sistemului de iluminat exterior.
Reprezentanţii UBB spun că temerile unor persoane privind transformarea actualelor alei şi tăierea copacilor din Parcul "Iuliu Haţieganu” nu sunt justificate. "Proiectul de modernizare a parcului nu prevede betonarea aleilor. Actualul circuit de alergat va fi refăcut cu suprafaţă de pietriş, aşa cum a fost iniţial. Va exista o alee cu caracter semirutier, aşa cum se întâmplă şi în prezent, pe care se va putea circula auto în cazuri de urgenţă sau pentru aprovizionare. Aceasta alee nu va fi realizată din beton sau asfalt, ci din pietriş fixat într-un mastic bituminos. În urma lucrărilor spaţiul verde nu se va diminua ci, dimpotrivă, va creşte", au subliniat reprezentanţii universităţii.
Potrivit acestora, la finalul proiectului se plantează 80 de copaci, urmând ca zonele afectate de lucrări să fie refăcute. UBB a comandata şi realizarea unui studiu dendrologic care recomandă înlocuirea treptată a 70 de arbori bolnavi, cu puieți din aceeași specie pentru păstrarea
hărții dendrologice a parcului sportiv.