Monitorul Cartierelor
MĂRĂŞTI - Pericol de accidente pe strada Abrudului
Un clujean a sesizat faptul că la ieşirea de pe strada Abrudului în strada Tribunul Vlăduţiu există o porţiune periculoasă unde se pot produce în orice moment accidente rutiere.
“Locuiesc pe strada Abrudului şi în calitate de şofer vreau să fac o sesizare cu privire la necesitatea montării unei oglinzi la ieşirea de pe această stradă pentru că este foarte greu să ieşi de aici fiind foarte multe maşini parcate şi o uşoară diferenţă de nivel. Practic nu vezi mai nimic de aceea ar fi foarte utilă montarea unei oglinzi”, scrie clujeanul într-o sesizare adresată primarului Emil Boc.
Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au declarat că vor monta o oglindă în intersecţia respectivă pentru a creşte vizibilitatea.