Educație
Școlile și grădinițele private pot primi copiii și elevii FIZIC la cursuri. Explicațiile ministrului Educației
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că articolul din decizia CNSU prin care prezenţa fizică în şcolile şi grădiniţele private se suspendă pentru două săptămâni, începând de luni, nu a fost preluată în hotărârea de guvern,lucru care a creat confuzie.
Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, acest act normativ ar putea fi completat astfel încât să se evite o discriminare între unităţile de învăţământ private şi cele de stat.
„Ministerul Educaţiei a fost abilitat de CNSU pentru punerea în aplicare a art.7 din Hotărârea 91, respectiv vacanţă pentru grădiniţe şi şcoli de stat. Pentru cealaltă parte a sistemului de educaţie nu poate reglementa structura anului şcolar, nu poate impune vacanţa unei şcoli private. Şcolile private sunt de două feluri.
Există şcolile private care funcţionează după programa românească, aprobată de Ministerul Educaţiei, şi nu există niciun temei legal pentru care ministerul să poată impună o vacanţa şcolilor. Pentru şcolile private care funcţionează după programa altor state, (...) ministerul nu aprobă nici măcar programa, dar vacanţa. Hotărârea CNSU este foarte corectă, pentru că se elimină discriminarea dintre învăţământul privat şi de stat. Din păcate, în hotărârea de guvern (...) nu a fost preluat articolul 8.1 din CNSU care impune suspendarea prezenţei fizice în şcolile şi grădiniţele private”, a declarat duminică, la Digi 24, Sorin Cîmpeanu.
Potrivit lui Cîmpeanu, Ministerul Educaţiei „şi-a făcut datoria” să atragă atenţia că dacă nu va fi preluat acel articol în hotărârea de guvern de vineri, 22 octombrie, vor fi probleme cu aplicarea reglementării.
„Dacă nu se reglementează rapid acest lucru, va fi o discriminare între elevii din învăţământul de stat şi cel privat (...) Se poate completa hotărârea de guvern; se poate corecta această eroare. Art. 8.1 suspendă activitatea cu prezenţă fizică în şcolile şi grădiniţele private.
Am înţeles că sunt şcoli private care şi-au anunţat elevii că mâine pot veni fizic la şcoală pe baza acestui viciu de reglementare. Ceea ce nu este normal.
Dacă hotărârea de guvern avea şi această reglementare, nu am fi avut această confuzie
Presupun că a fost o scăpare sau a fost o neînţelegere în plan juridic a ceea ce se poate reglementa şi ceea ce nu se poate reglementa. (...) Sper că Guvernul va valida articolul 8.1 din hotărârea CNSU, care evită discriminarea dintre învăţământul privat şi de stat. Am acceptat această vacanţă de două săptămâni pentru că a fost în interesul general de a asigura sănătatea elevilor. Dar dacă am acceptat acest lucru, e normal să se aplice unitar, nu doar pentru unităţile din învăţământul de stat", a adăugat Sorin Cîmpeanu.
De luni, 25 octombrie, toți elevii din sistemul public vor intra într-o vacanță de două săptămâni, decisă în contextul ultimelor restricții impuse de autorități pentru gestionarea pandemiei de COVID-19.
CITEȘTE ȘI