monitorulcj.ro Menu
Educație

Cursuri online și în semestrul 2 pentru studenții de la FSEGA

Studenții Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor vor învăța online și în semestrul al doilea.

Studenții de la FSEGA vor învăța online și în semestrul 2

 


Conducerea facultății a anunțat că studenții vor învăța online și în semestrul al doilea din anul universitare 2020/2021 din cauza pandemiei de COVID-19. 


Având în vedere situația generată de pandemia COVID-19, respectiv proiecțiile privind desfășurarea procesului de vaccinare a populației la nivelul României, precum și hotărârile Consiliului de Administrație al Universității Babeș-Bolyai, analizând cu foarte mare atenție informațiile oficiale disponibile, dar mai ales informațiile oferite de platforma COVID-19 RoEIM, și luând în considerare următoarele aspecte:

- Prioritatea absolută a comunității noastre academice reprezentată de asigurarea și garantarea sănătății studenților și personalului facultății în spațiul Campusului FSEGA,
- Opțiunea comunității noastre academice de a reduce la un minim posibil riscul de infectare cu noul coronavirus SARS-CoV-2 atât pentru studenții și personalul facultății, cât și pentru familiile și aparținătorii acestora,
- În condițiile actuale ale pandemiei de COVID-19 din România, respectiv a reglementărilor naționale existente la această dată, riscul ca la un interval de timp de aproximativ 2 săptămâni să trecem de la desfășurarea activității în sistem hibrid la sistemul online este extrem de ridicat,
- Intenția declarată a Decanatului facultății noastre de a organiza cât mai curând posibil activități didactice, de finalizare a studiilor și/sau de admitere în cadrul Campusului FSEGA,
- Dorința întregii comunități academice de a relua activitățile didactice cel puțin în sistem hibrid pentru toți studenții facultății noastre, atunci când riscul de infectare cu noul coronavirus SARS-CoV-2 se reduce semnificativ,
Consiliul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, reunit astăzi 21 Ianuarie 2021, a decis continuarea desfășurării în sistem online a tuturor activităților didactice și în perioada semestrului II al anului universitar 2020-2021.”, a fost mesajul transmis de Conf.univ.dr. Răzvan V. Mustață Decan