monitorulcj.ro Menu
Educație

UBB reinaugurează Institutul Emil Racoviță. Rector: „Reînființarea institutului va actualiza moștenirea academică a savantului”

Universitatea Babeș-Bolyai va reinaugura marți, 24 noiembrie 2020, Institutul Emil G. Racoviță pentru Studiul Vieții în Condiții Extreme.

UBB reinaugurează Institutul Emil Racoviță. Rector: „Reînființarea institutului va actualiza moștenirea academică a savantului”

 

 


Ceremonia va fi transmisă online pe canalul de Youtube al universității, începând cu ora 12:00. La ceremonie vor participa rectorul UBB Daniel David, secretarul de stat pentru cercetare în cadrul Ministerului Educației,Dragoș Ciupariu și președintele Academiei Române. Ioan-Aurel Pop.

De asemenea, vor participa la eveniment și câțiva membri ai familiei, implicați în reînființarea acestui Institut și în fondarea unei fundații dedicate memoriei savantului.


Reînființarea Institutului Emil G. Racoviță

„Reformele din perioada comunistă au scos marile institutele de cercetare din structura universităților românești istorice. Nu doar că reînființarea lor în universități este astăzi o reparație morală, dar este și un element obligatoriu pentru competitivitatea universităților în lumea în care trăim. Această întoarcere o facem însă fără a afecta evoluția unor structuri din cadrul altor sisteme academice, aflate în relație mai mult sau mai puțin directă cu aceste vechi institute universitare; dimpotrivă, aceasta reprezintă demersuri complementare și colaborative!

În acest sens, nu reînființăm simplu fostul institut, ci avem un institut care repară istoria, dar actualizează în modernitate moștenirea academică a savantului; într-adevăr, extinderea domeniului de la speologie la studiul vieții în condiții extreme, deschide posibilitatea unor avantaje competitive extraordinare. Mă bucură implicarea în Institut a specialiștilor români din țară și străinătate, care și-au unit forțele pentru acest demers de anvergură, de suflet și academic!, declară prof. univ. dr. Daniel David.


Când s-a înființat primul primul Institut de Speologie din lume

În 1920 profesorul Emil Racoviță a înființat, la Universitatea din Cluj, primul Institut de Speologie din lume, care se va numi, din 1948, Institutul de Speologie „Emil Racoviță”.

În 1956, acesta a fost desființat în cadrul universității și s-a format un nou institut național în subordinea Ministerului Învățământului (Institutul de Speologie al Republicii Populare Române). Noul institut se va numi, din 1957, Institutul de Speologie „Emil Racoviță”. Din 1960 acest nou institut a ajuns în subordinea Academiei Române, până în 1972, când a revenit în cadrul ministerului învățământului. După 1990, institutul a revenit în subordinea Academiei Române, unde funcționează și în prezent, fiind dedicat speologiei.


CITEȘTE ȘI:

Doi studenți din Cluj, „profesori” de ocazie! Cum ușurează pregătirea pentru Bac? „Suntem mai aproape de tineri decât profesorul”