monitorulcj.ro Menu
Educație

Educația online nu poate înlocui educația din clasă. Sistemul românesc nu face față revoluției digitale!

Academia română a subliniat faptul că educația trebuie făcută într-un cadru social, de interacțiune directă între elevi, studenți, cadre didactice și chiar părinți – respectiv orice persoane aflate în contextul conectării sociale.

Educația online nu poate înlocui educația din clasă

 

 


 

 


Educația este una dintre cele mai importante domenii de activitate ale unei societăți și are implicații profunde și de durată în toate sectoarele socio-economice. Deși este remarcată utilitatea și eficiența desfășurării activității didactice în spațiul virtual, dar acest tip de educație este doar o formă complementară educației directe, din sala de clasă.

Sistemul național de educație necesită o regândire în contextul revoluției digitale

Școala, prin educație și instruire, joacă un rol fundamental în evoluția societății și în integrarea la nivel global.


„Se impune, mai mult ca oricând, o regândire a întregului sistem național de educație, în noul context al revoluției digitale și al provocărilor din societatea contemporană”, a subliniat Academia Română.

Sistemul de educație poate fi compromis de experimentele grăbite și nereușite, improvizațiile, instabilitatea, incoerența și lipsa de viziune – cu repercusiuni grave pe termen mediu și lung asupra evoluției societății. Cu toate acestea, credibilitatea, transparența, flexibilitatea și stabilitatea sistemului educativ reprezintă atribute esențiale pentru atingerea performanței compatibile cu evoluția științei și a tehnologiei


Tehnologia reprezintă un suport remarcabil în procesul educației

Tehnologia informației și a comunicațiilor, inteligența artificială și robotică reprezintă un suport remarcabil în procesul de educație și instruire. Este necesar să fie luate în considerare unele aspecte ale educației online care, dacă nu sunt gestionate cu atenție, pot afecta întreg sistemul, cât și elevii.

„Educația online nu poate să constituie un scop în sine pentru lumea românească, ci ea trebuie să fie mijloc eficient de a completa și de a suplini ceea ce educația directă, în săli de clasă, laboratoare, amfiteatre etc. nu se poate realiza”, atenționează Academia Română.


Școala online poate fi periculoasă

Școala online nu este o opțiune pentru copiii între 3 și 11 ani deoarece poate avea efecte dăunătoare în dezvoltarea psiho-socială și intelectuală.

Extinderea tehnicilor digitale în procesul formativ-educativ trebuie realizată cu precauție, educarea prin socializare directă fiind foarte importantă. Oamenii pot foarte ușor să-și distrugă natura socială, dacă este prins în mrejele tehnologiei care rup legăturile umane. Astfel, devine mult mai periculos pentru cei mici, care se află încă în dezvoltare.

Întregul sistem poate fi compromis

Dacă nu este gestionat cu atenție, întregul sistem poate fi compromis din pricina calității învățământului online, cât și prin cerințele legate de accesul tuturor elevilor și profesorilor la acest tip de învățământ – în momentul de față infrastructura performantă fiind deficitară. Deși sistemul impune învățământul online, nu este capabil să asigure tuturor elevilor și profesorilor aparatura necesară participării în mediul virtual.

Pregătirea corespunzătoare a utilizatorilor platformelor online spre o utilizare eficientă a acestora. Elevii au nevoie de o instruire înaintea utilizării platformelor online, iar această instruire trebuie să vină din partea profesorului de la clasă, ce devine astfel un instructor. Cu toate acestea, în sistemul educativ există profesori care nu au cunoștiințele necesare nici pentru uzul personal al online-ului.

Unele domenii de activitate pot avea de suferit

Un alt argument adus de Academia Română în contextul educației online, este lipsa practicii din anumite domenii de activitate. Astfel, rămâne aceeași opinie: utilizarea activităților online trebuie să fie complementară activității de la clasă. În domeniile tehnice, precum medicina, arhitectura, activitatea online nu poate înlocui procesul formativ asigurat în laboratoare și platforme experimentale, la care elevii sau studenții trebuie să aibă acces.

România nu este pregătită să țină pasul cu alte țări

Urmând modele din alte țări, fără a lua în seamă particularități și lipsuri prezente în sistemul românesc, precum trăsăturile psiho-sociale ale poporului, organizarea de experimente fără un studiu, lansarea unor programe formative fără coerență, pot compromite generații întregi de tineri.

„ Aceștia, supuși unor experimente improvizate, născute prin incompetență și lipsă de responsabilitate, devin inadaptați social”, completează Academia Română.

Există materii și domenii de activitatea a căror dinamică nu poate fi înlocuită cu dinamica schimbărilor numeroase și profunde din societate. Materiile precum științele naturii sau științele sociale, cât și limbile materne sau limbile străine trebuie să rămână ca atare, fără a fi reformate de posibilitățile reformate ale educației online. Acestea au capacitatea de a antrena mintea și de a dezolvat un sistem de gândire propriu, critic și analitic.

Adaptarea la nou nu se poate realiza perfect și s-a realizat parțial de-a lungul vremii.

„Școala trebuie să genereze oameni și nu să producă oameni ai muncii”, a concluzionat Academia Română.

Citește și:

Școala online a avut un impact NEGATIV în educația copiilor

 

Școala online ar putea ascunde o problemă majoră: abandonul școlar