Educație
Mai mulți absenți, un singur trișor la examenul de definitivare în județul Cluj
Miercuri, 22 iulie 2020, s-a desfășurat proba scrisă din cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2020, la centrul de examen organizat la Colegiul Național ,,George Coșbuc” din Cluj-Napoca.
La nivelul județului Cluj, dintre cei 311 candidați cu drept de participare la proba scrisă, au fost prezenți 304 candidați. A fost eliminat un singur candidat pentru tentativă de fraudă, iar 7 candidați au absentat. Nu s-au înregistrat cazuri de candidați cu temperatura peste 37.3 grade Celsius, potrivit Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Cluj.
Conform metodologiei de concurs, care permite acest lucru, la nivelul județului Cluj, 8 candidați au decis să se retragă din motive personale. Spre centrul de evaluare au fost transmise 295 de lucrări, de la nivelul județului Cluj. Primele rezultate vor fi comunicate în data de 29 iulie 2020, în centrul de examen organizat la nivelul județului Cluj și pe site-ul definitivat.edu.ro.
Rezultatele finale, după contestații, afișate în 4 august
Contestațiile se depun la centrul de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 29 iulie 2020, după afișarea rezultatelor și pe 30 iulie 2020, până la ora 12:00. Rezultatele finale se vor afișa în centrul de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 4 august 2020. Subiectele și baremele de corectare au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 16:00. De asemenea, acestea au fost afișate și la avizierul centrului de examen.
Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului național de definitivare în învățământ. Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind scopul examenului național de definitivare în învățământ.
Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.
CITEȘTE ȘI: