monitorulcj.ro Menu
Educație

Elevii din grupe de risc pot merge la școală

Elevii cu boli cronice, aflați în grupele de risc, care locuiesc cu persoane cu diferite boli sau cu persoane peste 65 de ani nu mai au interzis la școală între 2 și 12 iunie, cum propunea Institutul Național de Sănătate Publică, potrivit Ordinului comun al ministrilor Educației și Sănătății publicat aseară în Monitorul Oficial.

Elevii din grupe de risc pot merge la școală

Documentul arată că responsabilitatea prezenței elevilor respectivi la cursurile de pregătire aparține părinților.

Dacă un elev sau un profesor or o persoană din aparatul auxiliar are o temperatură care depășește 37°C, acesta nu este lăsat să intre în școală, prevede documentul.


`În situația în care un elev sau un cadru didactic, didactic auxiliar sau nedidactic prezintă simptome sau există suspiciunea că starea ta de sănătate este precară, nu i se va permite accesul în unitatea de învățământ, cu recomandarea de a se adresa medicului de familie pentru stabilirea diagnosticului și conduitei de tratament”, mai arată documentul.

Un medic sau o asistentă va fi la intrarea în școală în permanență, pe toată durata activităților. Cu toate acestea, un cadru didactic sau mai multe vor trebui să îi preia pe elevi de la poartă până în clasă, după care la finalul orelor să îi ducă din clasă până la poartă, potrivit procedurilor aprobate de cele două ministere.


Elevii care nu sunt lăsați să intre din cauză că depășesc temperatura limită sau nu sunt lăsați de părinți să frecventeze această sesiune de pregătire, vor face pregătire online sau „prin asigurarea de resurse educaționale”.

„Participarea elevilor la activitățile de pregătire va fi decisă de părinții acestora după evaluarea încadrării în grupele de risc a elevilor sau membrilor familiilor acestora persoane care suferă de afecțiuni cronice sau persoane cu vârsta de peste 65 de ani.


De asemenea, vor fi maximum 10 elevi în clasă, la câte 2 metri distanță unii de alții în bănci, cu mască pe toată perioada activităților.