monitorulcj.ro Menu
Educație

Ce spun elevii după trei săptămâni de cursuri online: „Orele pe net sunt folositoare!”

Aproape 12.000 de elevi au participat la un sondaj cu privire la cursurile online. Majoritatea dintre cei care au făcut lecții cu profesorii pe internet spun că acestea sunt folositoare.

Sursă foto: https://www.as-cult-flowerpower.info/ Elevii fac ore online

Un număr de 7.617 elevi, reprezentând 63,3% din totalul celor 11.958 de elevi participanţi la un sondaj făcut de Consiliul Naţional al Elevilor, susţin că au făcut cursuri online în perioada în care au fost închise şcolile din cauza măsurilor de prevenţie a răspândirii epidemiei de COVID-19.

Potrivit unui raport publicat de CNE, cei mai mulţi elei, 68,3%,  văd cursurile online ca fiind folositoare, în timp ce restul spun că nu le sunt folositoare sau aleg să nu răspundă.


Potrivit raportului citat, circa 36% dintre elevii chestionaţi, reprezentând peste o treime din respondenți, au afirmat faptul că în comunitatea școlară nu se realizează cursuri online.

Acest lucru “pune la îndoială perspectiva echității și a calității acestor noi mecanisme de realizare a educației – văzute doar drept măsuri de criză, acestea nu vor genera rezultate ale învățării în lipsa unei metodologii clare de aplicare și, cel mai important, în condițiile în care foarte mulți elevi nu au acces la Internet”, precizează autorii raportului.


Reprezentanţii CNE subliniază faptul că “Ministerul Educației și Cercetării are obligația (instituită prin articolul 32 din Constituția României) de a garanta dreptul la învățătură pentru fiecare copil din România, iar această obligație implică o serie de măsuri care trebuie implementate urgent”.

În chestionar elevii au scris şi care cred ei că sunt avantajele acestui tip de învăţare online. Redăm câteva dintre răspunsurile prezentate în raport:


“Având în vedere că trăim în era tehnologiei, consider că acest sistem de educație îi pune pe elevi să își culeagă singuri anumite cunoștințe, îi ajută să rezolve anumite exerciții singuri, deci învață mai ușor anumite noțiuni”…

“Avantajele acestui sistem de educație virtual sunt perceperea informației oriunde si oricand, fiind de altfel bine pentru toata lumea si prin acest fel nu avem nevoie sa recuperam orele în momentul în care ajungem again la şcoala”


“Avantajele sistemului virtual este acela ca elevii sunt mult mai atrasi de tehnologie decat de cărți,este mai ușor sa scriem si sa citim de pe un ecran,iara acesta îl putem refolosi în fiecare an si nu mai este necesar sa aruncăm caiete.”

Cele mai predate materii online:

● Limba și literatura română – 5654 (74,2 %)


● Matematică – 4729 (62,1 %)

● Limba și literatura modernă 1 – 3765 (49,4 %)

● Istorie – 3417 (44,9%)

● Geografie – 3149 (41,3%)

● Informatică – 3107 (40,8 %)

● Biologie -3052 (40,1 %)

● Fizică – 2926 (38,4 %)

● Chimie – 2748 (36,1 %)

● Limba și literatura modernă 2 – 2628 (34,5 %)

● Științe socio-umane – 1477 (19,4 %)

● Limba maternă – 752 (9,9 %)

● Limba latină – 654 (8,6 %)

● Materii de specialitate – 531 (7 %)

● Educație civică – 310 (4,1 %)

● Educație plastică – 246 (3,2 %)

Citește și:

Ce concluzii au tras profesorii după două săptămâni de predare online. Pierd mai mult TIMP