monitorulcj.ro Menu
Educație

170 de idei pentru o lume mai bună, la Academia DpIT 2019

Nu mai puțin de 170 de liceeni din județele Cluj, Bihor, Sibiu, Mureș, Brașov și Maramureș se pregătesc să-și expună publicului ideile inovatoare pe care le-au transpus în produse viabile în cadrul celei de-a cincea ediții a programului „Academia DpIT”.

Timp de șapte luni, elevii selecționați în programul ”Academia DpIT”, au fost îndrumați să gândească inovativ, să-și asume roluri și responsabilități. Au deprins bucuria și împlinirea muncii în echipă, și, mentorati de developeri din firme de IT, au creat aplicații viabile, utile în rezolvarea unor nevoi reale din domenii precum medicină, agricultură, turism sau educație.

Am fost plăcut surprins de pregătirea foarte bună e elevilor pentru pitch, iar la unele echipe chiar am uitat că am în față echipe de elevi și nu start-up-uri în fazele de început ale ideii de afacere. A fost o atmosfera excelentă pe tot parcursul zile și abia aștept ediția de anul viitor“ – a declarat Ionuț Muntean, Manager Innovation and University Relations la Bosch Engineering Center Cluj, membru al juriului.


Elevii implicați și-au susținut proiectele în cadrul concursului organizat la finalul programului de practică, training și mentorat, impresionând juriul format din experți în business și inovație, cu produsele lor software care promit să îmbunătățească viitorul.

„Ca membru al juriului am rămas plăcut impresionat de fiecare prezentare în parte. Ne bucurăm să vedem că pe an ce trece echipele sunt din ce în ce mai motivate și dornice să creeze proiecte unice. Având convingerea că tinerii sunt viitorul nostru, considerăm că acest program reprezintă pentru noi o oportunitate de a fi mai aproape de aceștia și de a putea împărtăși cu ei din cunoștințele și experiența noastră de peste 15 ani!”, conchide Cosmin Neag, CTO la ArtSoft Consult.


Educația și instruirea sunt pilonii principali în dezvoltarea comunității IT. Considerăm că programul “Academia DpIT” reprezintă o oportunitate atât pentru tinerii dornici să lucreze în acest domeniu cât și pentru firmele participante care pot îndruma pașii tinerei generații spre o carieră de succes”, adaugă acesta.

Și pentru că programul Academia DpIT dorește să stimuleze spiritul antreprenorial, iar implementarea unui produs viabil depinde în mare măsură de interesul și sprijinul utilizatorului, liceenilor li se mai oferă o ultimă experiență practică înainte de absolvire. Mai exact, aplicațiile realizate vor fi prezentate publicului în cadrul evenimentului de încheiere a ediției cu numărul cinci, care va cuprinde Expoziția aplicațiilor și Festivitatea de premiere a celor mai bune aplicații, miercuri, 23 octombrie 2019, începând cu ora 16, la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerii.


Programul “Academia DpIT” este organizat de Asociația ”Descoperă-ți pasiunea în IT”, și a pornit de la Cluj. Liceenilor din județele Cluj, Bihor, Sibiu, Mureș, Brașov și Maramureș, li se oferă în acest fel posibilitatea interacțiunii directe cu responsabilități reale și mediul de muncă dintr-o companie. Programul este susținut de peste 30 de parteneri atât din mediul de business cât și din învățământul preuniversitar și academic, printre care: Fortech, NetMatch, AROBS Transilvania Software, Bosch România, ArtSoft Consult, Accenture Industrial Software Solutions, 3Pillar Global România, Betfair România Development, iQuest, NTT DATA România, Softing, Universitatea „Babeș-Bolyai" (UBB) Cluj, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN), Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Oracle Academy și Smart HR România.

Etichete: liceeni