monitorulcj.ro Menu
Educație

Aproape 200 de școli din Cluj, fără cabinete medicale

Școala și sănătatea ar fi normal să se regăsească la un loc. Aproape două sute de unități de învățământ preuniversitar, din județul Cluj, din păcate, nu au cabinete școlare.

Asistența medicală activă sistematic și utilă realmente din școli s-a degradat odată cu spațiile, cu dotările, cu manualele. De ceva timp a dispărut, practic, de tot. Mai funcționează doar teoretic, prin ceva asistente medicale, în general prezente „la cabinet”, și prin medici a căror prezență în unitățile de învățământ este guvernată de normative care le alocă în grijă populații întregi de școlari, imposibil de cuprins într-un proces real de monitorizare. Ca mijloace de intervenție, cabinetele medi­cale din școli dețin mai ales canapele, dulapuri metalice și ceva instrumentar bune de folosit ca decor și recuzită pentru filme cu medici din anii comunismului incipient de la noi.

Directorii de școli și grădinițe sunt obligați, prin lege, să înființeze cabinete medicale, cu medic și asistent medical, în sens contrar fiind amendați de direcțiile de sănătate publică. În realitate, 194 de indistuții de învățământ preuniversitar din județul Cluj nu au cabinete medicale școlare. În unele cazuri, din fericire, școlile care nu au cabinet propriu, sunt arondate la un alt cabinet unde se pot duce elevii în cazul în care au probleme.


6 astfel de instituții sunt chiar în orașul de cinci stele, în Cluj-Napoca: Grădinița Universității din Cluj-Napoca, Grădinița „Degețica” , Grădinița „Neghinița”, Liceul Teoretic „Brassai Samuel”, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”, dar și Colegiul Național „Emil Racoviță”.

„E vorba de clasele primare pe care le avem pe Horea și care sunt arondate la un cabinet medical din zonă. În urmă cu patru ani am preluat corpul de clădire pentru învățământul primar, cu structura de atunci a DSP, cu un cabinet medical care deservea zona respectivă. La clădirea de pe Kogălniceanu am avut mereu cabinet”, a explicat Constantin Corega, directorul Colegiului Național „Emil Racoviță”.


„E vorba de clasele primare pe care le avem pe Horea și care sunt arondate la un cabinet medical Terapia. În urmă cu patru ani am preluat corpul de clădire pt inv primar, cu structura de atunci a dsp, cu un cabinet medical care deservea zona respectiva. La coala de pe kogalncieanu am avut mereu cabinet.

Situația tragică este însă în mediul rural, unde unitățile de învățământ nu au cabinet medical școlar, cu excepția comunelor: Apahida, Florești, Gilău și Baciu (Școala Gimnazială „Transilvania” din Baciu). Astfel rămân 188 de școli care însumează sute sau chiar mii de copii care nu au un cabinet medical în locul în care își petrec ore întregi zilnic.


Însă ce se întâmplă în cazul în care unui copil i se face rău când e la școală?

„Se cheamă SMURD-ul.  Există asistente medicale și câte un medic la 2-3 școli și merg prin rotație. Dacă se întâmplă ceva, se cheamă SMURD-ul. Ei (n.red. medicii școlari și asistentele) nu aparțin de noi (n.red. Inspectoratul Școlar Județean), aparțin de DSP. Ideal ar fi să fie astfel de cabinete în fiecare școală”, a declarat Valentin Cuibus, șeful ISJ Cluj.

Etichete: dsp scoli