monitorulcj.ro Menu
Educație

Un profesor clujean a comparat examenele pe care le dădeau bunicii noștri la matematică cu Evaluarea Națională

Sorin Borodi, un profesor din Dej, a adunat subiectele de matematică de la examenele de intrare în liceu din 1950 până în prezent și le-a noat în funcție de dificultate, apoi le-a comparat. Ce a descoperit este uluitor!

An după an, profesorul de matematică Sorin Borodi, de la Liceul Teoretic „Al. Papiu Ilarian” din Dej, primea de la părinți aceeași întrebare: Domn` profesor, ce părere aveți despre subiectele din acest an? S-a dat greu sau ușor? „Mă simțeam ca un diletant. În urmă cu câțiva ani, s-a produs un declic”, își amintește Borodi, potrivit republica.ro.

Atunci s-a decis să strângă toate subiectele de la examenele de intrare la liceu - fie că se numeau de admitere, Capacitate sau Evaluare Națională, care s-au dat de-a lungul timpului în România, să le evalueze cât mai obiectiv și să le noteze în funcție de gradul de dificultate. Însă misiunea s-a dovedit a fi una complicată.


„Sursele sunt foarte diverse, sunt cel puțin patru sau cinci. Eu eram în posesia unora, nu foarte multe. Pe altele le-am găsit prin numerele vechi din Gazeta Matematică, iar unele mi-au fost trimise de profesori, în general profesori în vârstă, care le mai aveau încă. Nu era un loc în care să fie toate adunate, nu există o bază de date națională care să fie adusă la zi”, spune profesorul. Această muncă de strângere a subiectelor a durat o vară întreagă. În urma ei a reușit să găsească subiectele de la admiterea la un liceu militar date în 1933, dar și marea majoritate a subiectelor date din 1954 până în 2017.

Evaluarea Națională 2017. Subiecte de 4,11 la matematică

După ce a făcut rost de subiecte, profesorul Borodi a început să stabilească criterii de notare unitară a dificultății pentru fiecare subpunct. A cerut apoi opinia altor profesori de matematică. Sistemul său de notare a fost confirmat, în cea mai mare parte, și de ceilalți colegi cu care s-a sfătuit. O opinie dată la prima vedere asupra dificultății poate să fie înșelătoare, crede profesorul: „De obicei, dacă ai doi itemi ușori unul după altul, ai tendința să crezi că tot subiectul a fost ușor și să nu fie deloc așa”. El acordă o notă fiecărui subpunct în parte, apoi face media notelor.


„Am vrut să pun un etalon la expresia de simplu sau complicat. Am zis: Cât de complicat? Să luăm o ecuație: x+4=10. Îi dau unu coeficientul de dificultate și dacă a fost în 1950, și dacă a fost în 2000. Următoarea ca grad de dificultate primește 2. Și tot așa până la 10”, spune Borodi, specialist în didactica matematicii. În subiectele date înainte de Revoluție la examenul de admitere la liceu, întâlneai și subiecte de 10, de olimpiadă, iar media generală pe examen era între 8 și 9. După Revoluție, numărul subpunctelor a început să crească, iar dificultatea să scadă dramatic. Sorin Borodi a notat-o în 2017 cu 4,11. Un minim istoric.

O șablonizare periculoasă de la an la an


„În afară de gradul de dificultate în sine, această cercetare arată cum au evoluat învățământul, conținuturile și pretențiile unui examen”, crede Sorin Borodi. Nu doar că subiectele sunt mult mai ușoare, dar ele respectă același șablon în fiecare an. Un șablon care, spune profesorul, îi descurajează pe copii să învețe și să gândească.

Felul în care sunt formulate subiectele, dar și felul în care este predată matematica în școala generală este făcut să îi descurajeze pe elevi. „Pentru copiii de această vârstă nu există lucruri în afara concretului, în afara realului. Și ce li se cere să facă? Găsiți un număr, găsiți două numere, găsiți trei numere. Culegerile și auxiliarele abundă în aceste probleme cu totul și cu totul neatractive. Iar astfel de cerințe fără legătură cu realitatea și cu viața au coborât până la clasa a patra. Copilul, oricât ar de entuziast, abandonează”,  crede el, relatează republica.ro.


„Soluția este să schimbi din rădăcini felul în care se predă matematica în România”

Nu este astfel de mirare că, în ciuda scăderii gradului de dificultate al subiectelor, matematica este marea sperietoare a școlii românești. Rezultatele din acest an de la Evaluarea Națională o confirmă: dacă la limba română 85,9% dintre candidați au luat note de trecere, la matematică doar 65,9% au obținut note peste 5. O situație îngrijorătoare având în vedere că, atunci când acești copii vor crește mari, 80% dintre slujbe vor cere competențe STEM (Științe, Tehnologie, Inginerie și Matematică).


Soluția nu este să crești gradul de dificultate al subiectelor peste noapte. „Soluția este să schimbi din rădăcini felul în care se predă matematica în România”, afirmă profesorul Borodi. Să aduci cu alte cuvinte viața reală în clasă și să îi ajuți pe copii să își dezvolte capacitatea de a gândi în afara șablonului. „Profesorii trebuie să își schimbe stilul de predare. Trebuie să lege matematica de concret, de lucrurile din jur. Matematica trebuie să dezvolte gândirea, găsirea de soluții. Acum copiii termină clasa a opta, iau medie mare la un examen la care știu rețeta și nu fac decât să își întărească convingerea că matematica nu are legătură cu realitatea, că e un fel de Sudoku”, este de părere profesorul.