monitorulcj.ro Menu
Educație

Programa la matematică a fost revizuită. Urmează celelalte materii

Ministrul educației, Ecaterina Andronescu, a anunțat că la disciplina matematică programa a fost revizuită și urmează și celelalte materii.

Acest demers a fost făcută fiindcă profesorii și părinții s-au plâng că materiile predate la clasă sunt foarte încărcate.

„Sunt mulți părinți care reclamă gradul de încărcare, de prea mare condensare a programelor, dar faptul că sunt profesori care spun acest lucru, eu sunt foarte atentă mai ales la profesori pentru că profesorul e cel care predă, cel care simte cât poate copilul să asimileze. Și dacă profesorii spun lucrul acesta înseamnă că pe undeva trebuie să le dăm dreptate și să încercăm să luăm măsurile necesare. Ce măsuri putem să luăm?”, a declarat Ecaterina Andronescu.


Revizuirea la matematică finalizată

Ministrul a declarat că revizuiesc programele pentru a le aduce la un nivel comparabil cu vârsta pe care o are copilul.

Am făcut deja revizuirea la disciplina matematică, cea mai invocată din pucntul de vedere al problemei. Și poate că este o disciplină nu foarte ușor de asimilat, dar foarte importantă pentru modul în care se structurează gândirea celor care sunt școliți. Deci am rezolvat cu matematica”, a spus Andronescu.


Urmează celelalte materii

Sunt în revizuire și celelalte programe, însă nu se știe când vor fi finalizate.

 


„Sunt în revizuire și celelalte programe. Deci ceea ce putem noi să facem, să restructurăm programa, să o revizuim, acest lucru îl vom face. Ceea ce mai trebuie să facem este ca în programă să fie prezentate puțin mai în detaliu și în manuale, și în programă subiectele pe care le dezvoltă profesorii.”

Ministrul nu a precizat daca este vorba despre toate programele școlare, sau doar programa dintr-un anumit ciclu de învățământ: gimnazial, primar ori liceal”, a mai spus ministrul.


„Amintim că programa școlară de gimnaziu a fost recent modificată: în 2017, Ministerul Educației a aprobat noi programe și curriculumuri pentru clasele V-VIII, care nici nu au apucat să fie aplicate tuturor anilor gimnaziali. Concret, la clasa a V-a elevii au învățat după programă școlară nouă în anul școlar 2017-2018, apoi programa nouă s-a aplicat la clasa a VI-a chiar anul acesta școlar, urmând ca elevilor să li se schimbe conținuturile progresiv, pe măsură ce trec într-un nou an școlar până la finalizarea gimnaziului, în 2020-2021”, informează edupedu.ro

Aplicarea noile programe școlare pentru învățământul gimnazial:


- programele şcolare noi pentru clasa a V-a: s-au aplicat în sistemul de învățământ începând cu anul școlar 2017-2018

- programele școlare pentru clasa a VI-a s-au aplicat începând cu anul școlar 2018-2019

- programele şcolare pentru clasa a VII-a începând cu anul școlar 2019-2020

- programele şcolare pentru clasa a VIII-a începând cu anul școlar 2020-2021

Până acum niciun document care să conțină eventuale modificări ale programei școlare nu a fost publicat.