monitorulcj.ro Menu
Educație

Elevii din clasele a VII-a şi a VIII-a încep simulările

Aproximativ 350.000 de elevi din clasele a VII-a şi a VIII-a sunt aşteptaţi să participe la simularea Evaluării Naţionale care va începe, luni, cu proba scrisă la Limba şi literatura română.

Potrivit MEN, la ora 9,00 vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30, timpul destinat elaborării unei lucrări scrise fiind de două ore de când s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

"Subiectele sunt elaborate de către specialiştii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare şi sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a se exprima pe temele din programa de examen parcurse până la această dată. Corectarea lucrărilor va fi realizată în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori, de regulă, din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea", explică MEN.
Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul Consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.
La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog.

Elevii din clasele a VII-a şi a VIIII-a vor susţine, marţi, proba la Matematică din cadrul simulării Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.


Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine, miercuri, proba scrisă la Limba şi literatura maternă, urmând ca rezultatele să fie comunicate pe 22 martie.