monitorulcj.ro Menu
Educație

Liceele din Cluj care au avut promovabilitate 100% la bac

Pentru încă un an consecutiv, Clujul este din nou primul județ în ierarhia națională, cu o promovabilitate de 81,14% la examenul de bacalaureat.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Cluj, șapte unități de învățământ preuniversitar au înregistrat promovabilitate de 100%:

Colegiul Național Emil Racoviță Cluj-Napoca;
Colegiul Național George Coșbuc Cluj-Napoca;
Liceul Teoretic Avram Iancu Cluj-Napoca;
Liceul Teoretic Gheorghe Șincai Cluj-Napoca;
Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu, Cluj-Napoca;
Liceul Teoretic Janos Zsigmond Cluj-Napoca,
Liceul Creștin Pro Deo Cluj-Napoca.


La  această sesiune a examenului național de Bacalaureat, la nivelul județului Cluj au fost înscriși  4.197 de candidați, 3.781 de elevi din promoția curentă, iar  416 elevi din promoțiile anterioare.

Trei elevi din județul Cluj au obținut media 10: Damian-Buda Andrada-Ioana de la Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu, Cluj-Napoca; Drăgan Iulia- Andreea de la Colegiul Național Mihai Viteazul Turda și Drugan Maria Otilia de la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu Cluj-Napoca.


Eventualele contestații se depun azi 4 iulie 2018, între orele 12:00-16:000. Rezolvarea contestațiilor se desfășoară în perioada 5-8 iulie 2018, iar pe data de 9 iulie se vor afișa rezultatele finale.

“Mulțumim dragi elevi pentru această onoare, pentru această performanță, pentru acest rezultat al Clujului  care reconfirmă și în 2018 potențialul elevilor noștri, profesionalismul și dăruirea cadrelor didactice care  îi pregătesc temeinic pentru examenele naționale, fie că vorbim de Evaluare Națională sau de Bacalaureat”, afirmă inspectorul școlar general Valentin al IȘJ Cluj.