monitorulcj.ro Menu
Educație

Rectorul UBB: Dacă finanţarea de la stat nu ţine seama de performanţă, de calitate, nu mai putem funcţiona

Universităţile din România ar trebui finanţate în funcţie de criteriul calităţii, consideră rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, academicianul Ioan-Aurel Pop.

Prezent vineri la întrunirea rectorilor Consorţiului Universitaria, care reuneşte cele mai mari cinci universităţi din ţară, Ioan-Aurel Pop a precizat că învăţământul superior se confruntă cu câteva probleme, printre care cea mai importantă este cea a finanţării.

Pop, care este şi preşedinte al Academiei Române, a avertizat că, dacă bugetul care vine de la stat nu ţine seama de performanţă şi calitate, universităţile de top nu vor putea funcţiona.

"O problemă stringentă cu care se confruntă mediul universitar este finanţarea universităţilor. Noi suntem universităţi de stat. Învăţământul superior în Europa, indiferent de tradiţie comunistă sau necomunistă, funcţionează ca învăţământ superior de stat. (...) Prin urmare, învăţământul este un proces public şi banii pentru şcoală trebuie să vină de la bugetul de stat. Dacă acest buget, care ne vine de la stat, nu ţine seama de performanţă, de calitate şi sancţionează performanţa şi calitatea, noi nu mai putem funcţiona. Şi va trebui să discutăm cu colegii din cele cinci universităţi să vedem ce strategii o să adoptăm în viitor, cum vom determina ministerul să-şi schimbe punctul de vedere. Adică să finanţeze aceste universităţi în funcţie de criteriul calităţii", a spus Ioan-Aurel Pop.

Academicianul clujean a subliniat că din afirmaţia sa nu trebuie să se înţeleagă că s-ar cere desfiinţarea vreunei universităţi, deoarece, din contră, este nevoie de cât mai multe şcoli superioare, pentru ca numărul celor care obţin o diplomă să fie cât mai mare. El a punctat, însă, că nu este posibil ca toate universităţile să ofere acelaşi lucru, ci trebuie să se diferenţieze pe nivele şi specializări.

"America este dată ca exemplu cu sute, cu mii de universităţi, dar unele sunt simple 'colleges', unde se dă nivel licenţă, altele sunt ceva mai dezvoltate şi se poate obţine şi gradul de master, iar cele mai bune universităţi sunt cele care pot acorda şi gradul al treilea, care este de doctorat. La noi avem 55 de universităţi de stat din care 53 dau toate gradele astea. Cum se poate aşa ceva? Am depăşit noi media mondială? Suntem mai buni decât toţi?", a subliniat rectorul UBB.

Acesta a precizat că trebuie să existe o ierarhizare în funcţie de necesităţi în mediul universitar românesc.

Rectorul UBB consideră şi că nu este acceptabil ca un criteriu de evaluare a universităţilor să fie gradul de promovabilitate.

"Nu se poate imagina învăţământ de calitate dacă eu dau cele mai multe puncte universităţii care îi trece pe studenţi în proporţie de sută la sută. Aşa ceva nu se poate. Nu este normal. O universitate bună este o universitate exigentă", a spus rectorul celei mai mari universităţi din România.

Alte probleme cu care se mai confruntă universităţile sunt metodologia evaluării şcolilor doctorale care ar trebui să ţină cont de creşterea calităţii învăţământului sau accesul la granturi de cercetare prin fonduri europene.

"Trebuie să scoatem doctori, e bine să ne specializăm, dar specializarea să fie reală", a mai spus rectorul UBB.

Înfiinţat în 2009, Consorţiul Universitaria reuneşte cele mai mari cinci universităţi din ţară, respectiv Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Bucureşti, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi Academia de Studii Economice din Bucureşti.  Agerpres